FOTO VIDEO Grădiniţa măicuţelor catolice, unde 40 de copii din Focşani, majoritatea ortodocşi, primesc o educaţie aleasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grădiniţa a fost înfiinţată în urmă cu zece ani ani şi se bucură de o bună reputaţie, iar copiii poartă la cursuri uniforme.

Aproximativ 40 de copii din Focşani, în marea lor majoritate ortodocşi, frecventează o grădiniţă particulară coordonată de două surori de caritate catolice. Măicuţele Rosalba şi Tereza, prima italiancă, cealaltă din judeţul Iaşi, au ambele studii pedagogice în Italia şi oferă o educaţie aleasă micuţilor, care se bucură şi de condiţii excelente, cum nu prea găseşti în instituţiile de stat.

Grădiniţa, care se numeşte Centrul Educativ “Ajutorul creştinilor”,  este acreditată de Ministerul Educaţiei, astfel că programa de învăţământ este similară cu ceea ce învaţă copiii în restul unităţilor de învăţământ preşcolar din judeţ.

Şefa grădiniţei, sora Rosalba, şi-a început aventura în acest domeniu în urmă cu zece ani, după ce între 1997 şi 2003 a desfăşurat acţiuni de voluntariat la Craiova, unde a avut grijă de bătrâni.

Foto

„Noi, măicuţele, avem o viaţă ca de soldat. Azi aici, mâine în altă parte, suntem acolo unde oamenii au nevoie de noi. Au fost şase ani deosebiţi la Craiova, unde am făcut activitate de misionariat în adevăratul sens al cuvântului. Am îngrijit bătrâni, persoane cu handicap. Ulterior am venit la Focşani, unde cu sprijinul Congregaţiei Surorilor de Caritate “Don. F. Paolo Gravina” am cumpărat această casă, apoi un teren pe care s-a construit grădiniţa. Între timp am învăţat şi limba română şi i-am dat drumul la treabă. Primim copii din toate confesiunile, am avut şi rromi, şi evrei, dar marea majoritate a copiilor sunt ortodocşi. Noi nu facem distincţie de religie aici, este o unitate ecumenică”, ne-a spus sora Rosalba, „patroana” grădiniţei, care este şi educatoare la una dintre grupe.

Măicuţa Rosalba spune că unitatea pe care o conduce primeşte sistematic ajutor de la congregaţie, iar copii sunt educaţi să aibă grijă de bătrâni, oferindu-le cu diferite ocazii pachete de mâncare. „Există o colaborare între familie şi grădiniţă, iar copiii cresc cu valori morale. De altfel, avem acum copii di seriile vechi care vin periodic să ne viziteze, că le e dor de noi, ceea ce mă face foarte fericită”, mai spune Rosalba, care a avut fericita ocazie să-l cunoască pe Papa Paul al II-lea, la care a fost în audienţă.

Cealaltă soră catolică, Tereza, spune că a studiat pedagogia cinci ani în Italia, fiind specializată ca educatoare.

„Sunt foarte fericită aici. Am o grupă de 24 de copii, cu care lucrăm după programa Ministerului Educaţiei. Condiţiile sunt foarte bune, copii au săli separate de joacă şi de odihnă, învăţăm împreună foarte multe lucruri noi, iar părinţii sunt mulţumiţi de actul educativ”, ne spune sora Tereza, care în ziua când am documentat materialul tocmai pregătea cu cei mici o activitate dedicată zilei de 24 ianuarie, Ziua Principatelor Române. 

Ceea ce-i deosebeşte pe micuţii de la Centrul Educativ “Ajutorul creştinilor” de ceilalţi prichindei este uniforma pe care o poartă, fetele fiind îmbrăcate în şorţuleţe roz şi portocaliu, vestimentaţia băieţilor fiind albastră.

Grădiniţa are şi două colaboratoare permanente, Viorica Pristavu, de la Grădiniţa 13 şi Loredana Purdel, proaspătă absolventă a Liceului Pedagogic din Focşani, care fac voluntariat. „Este o atmosferă foarte bună, iar copiii sunt deosebiţi. Am făcut practică şi la alte grădiniţe din  oraş, dar mi-ar place să lucrez într-o zi aici”, spune Loredana Purdel.

Pentru confortul şi liniştea de a-şi şti copii în siguranţă,  părinţii plătesc 170 de lei pe lună, tarif  care reprezintă de fapt masa micuţilor care stau de dimineaţa până după amiaza la grădiniţă.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Meditaţii în Casa Domnului. Preotul care păstoreşte elevii comunităţii ca să ia BAC-ul

FOTO-VIDEO Ouă de struţ pictate pe policandrul de la Biserica „Sf. Nicolae Nou” din Focşani

Mai multe pentru tine:
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
„Începe să se întrevadă cum va arăta sfârșitul războiului”. Soluțiile Ucrainei pentru a învinge Rusia, chiar dacă ar mai pierde teritorii
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Planurile mărețe ale lui Musk: „Optimus va elimina sărăcia și va fi un chirurg incredibil”. Ce spune despre Robotaxi