FOTO A murit singura femeie din Vrancea care cânta la ţambal. Ileana Florea a slujit toată viaţa taraful înfiinţat de tatăl ei şi a avut 11 copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu "Taraful Dudu" a obţinut numeroase premii şi a acompaniat Ansamblul folcloric al dansatorilor din Năruja atât în ţară, cât şi peste hotare.

În seara de 13 ianuarie, a părăsit această lume  Ileana Florea,  din Năruja, membră a Academiei Artelor Tradiţionale din România –secţiunea arte muzicale şi ludice, singura femeie ce cânta la ţambal de pe Valea Zăbalei.

Reprezentanţii Bibliotecii Năruja au postat pe pagina de Facebook, sub titlul "A plecat să le cânte îngerilor din cer", povestea acestei femei artist.

"De ani de zile era membră a Tarafului Dudu din Năruja, înfiinţat înainte de 1940 de tatăl său. Acest taraf a reprezentat zeci de ani liantul sonor, cu o culoare instrumentală şi o autenticitate repertorială pentru folclorul tradiţional local, deosebită. Era o desfătare să-i asculţi şi să-i vezi pe scenă. Era acel ceva ce se numeşte taraf tradiţional în adevăratul sens al cuvântului…Ceva ce nu prea se mai găseşte… Din scrierile domnului Titel-Toader Chirilă, fost director al Căminului Cultural „Popa Şerban” din Năruja, aflăm că taraful avea pe vremuri 15 membri: nouă viori, trei ţambale, un acordeon şi două cobze. S-au remarcat în numeroase festivaluri şi concursuri locale, naţionale şi chiar internaţionale, obţinând numeroase premii. Au fost în Suedia, Ungaria, Republica Moldova, Franţa. Culegeau ropote de aplauze când evoluau pe scenă. În ultimii ani au mai urcat pe scenă doar Nea Ion Dudu şi fiul său Ionel cu viorile, acompaniaţi la ţambal de Ţaţa Ileana Florea. Deşi trupul lor era măcinat de boală, sufletul le-a rămas tot tânăr şi când începeau a cânta te vrăjeau cu muzica lor. Ultima apariţie pe scenă în acest format a fost la Festivalul folcloric ”Comoara Vrancei” de la Năruja, pe 29 iunie 2014. Atunci au cântat oamenilor dispuşi să primească şi să recunoască valoarea oamenilor care îşi fericesc astfel locul care i-a plămădit.


Dar, în iulie 2014, Moş Ion Dudu a plecat să se odihnească, mergând la cele veşnice.
Acum a plecat la el şi sora sa, Ţaţa Ileana. A plecat să se întâlnească şi cu soţul ei, Ion Florea, violonist de seamă în Taraful Dudu şi el. Din cele aflate de la fiica ei, Codan Fănica, Ileana Florea s-a născut pe 2 Iunie 1934, în Năruja. Ne-a spus că la ţambal cânta de mică, de pe la 11-12 ani. La 14 ani s-a căsătorit cu violonistul Ion Florea. A născut 11 copii, trei au murit de mici şi opt a crescut. Doar cinci mai sunt în viaţă acum. Trei au trecut la cele veşnice în ultimii ani, lucru ce a întristat-o profund şi i-au grăbit sfârşitul. Toată viaţa a cântat la ţambal. Din cântat şi-a crescut copiii. Pe vremuri era invitată la hora satului, la nunţi şi cumetrii; în ultima vreme, de când cu evoluţia tehnicii, tot mai rar. <<Eu cânt cu taraful de la vârsta de 12 ani şi mi-au trebuit 6 ani să învăţ ţambalul, care nu este uşor deloc. Părinţii au fost cei care ne-au pus în braţe ţambalul şi vioara. Din păcate însă, copiii mei nu au vrut să înveţe>>, ne-a spus tanti Ileana Florea, (interviu M.Vlădescu în 2014 -Ziarul de Vrancea). Cu Taraful Dudu a obţinut numeroase premii. Au acompaniat Ansamblul folcloric al dansatorilor nărujeni atât în ţară, cât şi peste hotare. Îi mai treceam uneori pragul în preajma sărbătorilor, însoţită de membrii ai Ansamblului „Comoara Vrancei” - copilaşi pe care i-a îndrăgit toată viaţa. Tare se mai bucura să ne vadă. Era dovada că nu am uitat-o. A fost îngrijită cu devotament de fiica ei, Codan Fănica, în ultimii ani de viaţă, când boala i-a creat probleme serioase. A avut parte de toate cele creştineşti în toată această perioadă.
Acum am rămas doar cu amintirile...Se mai încheie un capitol din istoria culturală locală a comunităţii din Năruja. Dumnezeu să te ierte şi să te aşeze în Ceata Drepţilor, Bunică Ileană", se arată în mesajul Bibliotecii Năruja.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta