Fântâna lui Cuza intră la reabilitare. Istoria alimentării cu apă a oraşului Focşani

Singura cişmea rămasă din vechea infrastructură a Focşaniului, care datează de la începutul secolului XIX, va intra în reabilitare.

Consiliul local Focşani a hotărât joi alocarea a 35.000 de lei pentru lucrări de reabilitare la acest obiectiv care este cunoscut în Focşani sub denumirea „Fântâna lui Cuza”.

Fântâna este amplasată în faţa Muzeului de Istorie Vrancea şi easte construcţie aparte, funcţională pe vremuri, care  s-a încăpăţânat să reziste  timpurilor.

Este practic singura cişmea rămasă din vechea infrastructura a oraşului, care a ajuns după câteva mutări succesive impuse de necesităţile urbanistice ale oraşului pe actualul Bulevard al Gării.

Povestea fântânii este strâns legată de istoria alimentării cu apă a oraşului.

Astfel, în partea moldovenească a oraşului a fost trasă prima sursă de apă în anii 1804-1806,  la iniţiativa  domnitorului Alexandru Moruzi, care a dispus  construirea unei conducte care să aducă apă de la Pituloasa (Pituluşa de la Broşteni).  La capătul ei au fost montate  cişmele în mai multe puncte, presărate pe raza oraşului Focşani din partea Moldovei.

Începând cu anul 1860  s-au făcut studii, proiecte, până în anul 1881  când în vremea primarului Nicolae Pruncu, chestiunea alimentării cu apă s-a reluat  cu şi mai multă îndârjire,  iar în 1882 după analize temeinice, s-a propus ca râul Putna să devină principala sursă de unde să se aducă apa în oraş.

Cum orăşenii au dezaprobat  această idee, inginerul Ştefan Gheorghiu a lansat un nou proiect de captare a apei de la abundentele izvoare din punctele Babele şi Cucuieţi,  aflate pe moşia lui Theodor Cincu, propunere care a fost acceptată cu mult entuziasm de toată lumea.

Lucrarea de captare a apelor a început pe 15 iunie 1887  şi a durat patru luni. Debitul pe traseu  spre oraş a fost stabilit la 5000 metri cubi în 24 ore, iar licitaţia  pentru aducerea şi distribuirea  apei în oraş, din 10 martie 1888, a câştigat-o  inginerul Iacob Finkelstein din Iaşi.

“Lucrările au fost executate  pe vremea primarului Grigore Bălănescu,  sub supravegherea inginerului  Radovici şi  au fost finalizate în 15 luni,  iar oraşul s-a putut mândri din acel moment  cu o apă igienică  foarte ieftină, costând  15 lei/lună la robinetul de 13 mm şi 18 lei/lună la robinetul de 15 mm. Apa era la discreţie, iar alimentarea cu apă de la punctul  Babele din comuna  Vidra  s-a dovedit atât de inspirată încât cu modificările  impuse de vremuri  şi de necesităţile noului oraş ea rezistă şi azi.  Debitul de captare în prezent este de 108 l pe secundă. La această cantitate, nevoile crescute de apă potabilă din oraş au mai impus  obţinerea unei surse de apă de la Suraia, din 38 puţuri forate la mare adâncime şi de la Mîndreşti, de  unde se extrage apă potabilă din două puţuri”, povesteşte Florin Dîrdală, istoric la Arhivele Vrancea.