Deputatul PP-DD de Vrancea Neagu Murgu neagă votul dat pentru superimunitatea parlamentarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarul spune că nici el, nici colegii săi nu au fost de acord cu propunerea legislativă venită din partea parlamentarilor Uniunii Social Liberale.

Acuzat de opoziţia parlamentară că s-ar fi aflat pe lista celor care ar fi votat în Parlament pentru superimunitatea parlamentarilor, deputatul PP-DD Neagu Murgu a ţinut să infirme acest lucru astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Ultimele acţiuni ce au avut loc în Parlamentul României i-au determinat pe ”copiii de mingi” ai PDL să remită către publicaţiile locale un comunicat de presă total neadevărat. Ieri, aceştia au vrut să îi informeze eronat pe cetăţenii judeţului Vrancea despre faptul că eu, deputatul Neagu Murgu am fost de acord cu super-imunizarea infractorilor din Parlament, după cum spun ei. Ţin să precizez că eu şi nici un coleg de al meu nu am fost de acord şi nu am votat plasarea aleşilor deasupra legii, propunerea legislativă pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse şi atacul dur la libera exprimare prin reintroducerea în codul penal a insultei şi calomniei că infracţiuni”, a spus Neagu Murgu.

Acesta spune că PP-DD respinge cu fermitate şi condamnă comportamentul majorităţii parlamentare USL care, printr-o acţiune brutală, netransparentă şi batjocoritoare la adresa democraţiei şi a statului de drept, „i-a plasat deasupra legii penale şi a justiţiei pe toţi corupţi şi îmbogăţiţi prin furtul din banii publici, în două decenii de secătuire a României.Aceeaşi majoritate iresponsabilă a încercat eliberarea din puşcării a infractorilor cu pedepse de până la şase ani de închisoare, printre care se află şi foştii lor colegi de partid, care nu au reuşit să scape din calea justiţiei, dar care se vor acum liberi cu orice preţ.Chiar dacă bătaia de joc intitulată “propunere legislativă pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse”, în cele din urmă, a fost retrasă de pe ordinea de zi, datorită reacţiei energice a opiniei publice, precum şi a deputaţilor PP-DD, din păcate modificarea Codului Penal nu a mai putut fi oprită”, a spus deputatul Neagu Murgu.

Ieri, organizaţia de tineret a PDL a transmis un comunicat de presă prin care îi acuză pe parlamentarii de Vrancea, inclusiv pe Neagu Murgu, de faptul că este de acord cu „legalizarea hoţiei” în România.

„ Ca cetăţean al Vrancei îmi este ruşine că sunt reprezentat în Camera Deputaţilor de indivizi precum Miron Mitrea, Victor Roman, Ciprian Nica (PSD), Laurenţiu Roşca Ţigăeru, Nini Săpunaru (PNL) şi Neagu Murgu (PP-DD) care au votat pentru super-imunizarea infractorilor din Parlament în faţa legii.
Încă o dată, aceste personaje lipsite de caracter au înşelat încrederea alegătorilor, demonstrând că nu merită onoarea pe care le-au făcut-o când le-au acordat votul.
Ca şi cum n-ar fi fost îndeajuns de jenant că numele judeţului nostru este asociat cu corupţia, frauda  şi cu dosarul penal al baronului Maria Oprişan, acum suntem puşi în situaţia să roşim din cauză că şase deputaţi de Vrancea sunt de acord cu legalizarea hoţiei”
, a precizat preşedintele OT-PDL, Ionuţ Filimon.

Aceeaşi acuzaţia a făcut-o şi filiala Vrancea a Partidului Mişcarea Populară, care a condamnat ofensiva asupra Justiţiei şi asupra statului de drept.

„Scopul acestei golănii legislative este anihilarea instituţiilor anticorupţie din România, în special a Agenţiei Naţionale de Integritate şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar prin aceasta, a anihilării statului de drept însuşi. Practic, din momentul intrării în vigoare a acestor modificări, miniştrii, parlamentarii, preşedinţii de Consiliu Judeţean, primarii, consilierii judeţeni şi locali - pe scurt, oamenii aflaţi la putere - se vor poziţiona deasupra legilor anticorupţie şi vor putea fura în linişte, fără grija puşcăriei.USL este o adunătură de penali şi Statul român a devenit captiv al acestor puşcăriabili”, se arată într-un comunicat al PMP în care este folosit şi numele deputatului PP-DD Neagu Murgu.

Mai puteţi citi:

Deputatul Neagu Murgu a plantat copaci în parcul oraşului Mărăşeşti

Deputatul vrâncean Neagu Murgu îşi începe mandatul de parlamentar cu o deplasare în Ecuador