De ce „Regele de Oţel” a fost supranumit şi „Regele Mării”. Crucişătorul Elisabeta şi bricul Mircea, prima flotă de război
0Regele Carol I a fost cel mai longeviv domnitor român, iar în istorie data de 10 mai este emblematică pentru coroana României.
Regele Carol I a condus România vreme de 48 de ani, având cea mai lungă domnie din istoria ţării.
Domnia sa a fost una cu adevărat benefică pentru ţară, cea mai mare realizare a sa fiind obţinerea independenţei României, adoptarea primei Constituţii, făurirea statului modern român, dar şi construirea podului Anghel Saligny de la Cernavodă sau construirea primilor kilometri de cale ferată din România.
Crezul său după care a condus ţara a fost „Totul pentru ţară. Nimic pentru mine”, iar pentru modul cum a condus ţara spre dezvoltare a primit denumirea de „Regele de oţel”.
Data de 10 mai este una emblematică pentru coroana românească. Pe 10 mai 1866, regele Carol ajunge la Bucureşti şi este încoronat ca domnitor al României. El a acostat pe pământ românesc la bordul unui mic vas, sub pavilion străin, ce a ancorat lângă Turnu Severin.
Tot în ziua de 10 mai 1877, acelaşi Principe Carol I a promulgat legea prin care s-a proclamat Independenţa de Stat a României. Pe 10 mai 1881 principele Carol I va deveni rege al românilor fiind încoronat cu coroana de oţel.
„Regelui de oţel" i s-a mai spus şi „Regele Mării", fiind cel care a construit flota românească, de la Dunăre la Marea Neagră.
Între 14 şi 20 octombrie 1879, Carol I a efectuat prima călătorie în Dobrogea, la bordul navei Ştefan cel Mare, şi tot atunci a văzut pentru prima dată Marea Neagră. Domnitorul ştia că lupta pentru Dobrogea înseamnă dobândirea unui port la Marea Neagră, vital pentru comerţul României.
„Prinţul, cum stă pe mal şi priveşte marea verde şi frământată, simte deşteptându-i-se visuri despre viitoarea putere maritimă a României şi planuri înalte îi trec prin minte”, scrie Carol I despre el în memoriile sale.
Călătoria din Dobrogea şi la Marea Neagră nu a rămas fără urmări. În 1882 se hotărăşte construirea căii ferate Bucureşti-Feteşti, la Dunăre, iar în acelaşi an guvernul cumpără calea ferată Cernavodă-Constanţa.
În 1895 se inaugurează podul peste Dunăre, de la Cernavodă, spunând că „de azi înainte nimic nu mai desparte România din stânga Dunării de Dobrogea, pe care, prin vitejia ostaşilor noştri din războiul de la 1877, am împreunat-o din nou cu patria-mumă. Astfel vom putea da acestei provincii şi porturilor ei de pe ţărmul mării toată îngrijirea noastră, spre a lor dezvoltare şi propăşire”.
Încep relaţiile comerciale pe apă
Podul a deschis portului de la Constanţa calea către relaţiile comerciale care au făcut posibilă dezvoltarea maritimă.
O altă grijă a suveranului României a fost înzestrarea Mării nu numai cu o flotă de comerţ, ci şi cu una de război. Aşa se face că la 1882, în apele române au venit primele două nave de luptă şi de şcoală, construite în Anglia, precum crucişătorul Elisabeta, una dintre cele mai moderne nave de război din acel timp, care va rămâne în serviciul ţării timp de 42 de ani şi celebrul bric Mircea, care şi astăzi reprezintă mândria şcolii româneşti de marină.
Cam tot în aceeaşi perioadă, guvernul a beneficiat de 21 de milioane de lei, o sumă colosală la acea vreme, pentru modernizarea portului de la Constanţa.
“În jurul anului 1900, capacităţile productive navale româneşti erau constituite din şase obiective (ateliere, şantiere navale), utilizau 800-1.000 de salariaţi şi erau capabile să execute nave fluviale, cu sau fără propulsie (pasagere, remorchere, şlepuri, ceamuri, bacuri, pontoane ş.a.), reparaţii şi transformări de nave de mic tonaj şi diverse alte ambarcaţiuni, spune”, precizează Constantin Cumpănă şi Corina Anghelescu, în lucrarea „Amintiri despre o flotă pierdută”.
Câţiva ani mai târziu, printr-o simplă apăsare pe buton, Carol I a pus în mişcare instalaţiile magaziei cu silozuri din portul Constanţa. România, grânarul Europei, trimitea prima cursă de cereale către Rotterdam.
În mod paradoxal, deşi i s-a spus “Regele Mării”, Carol I avea rău de mare.
Ultima călătorie a Regelui Carol I a fost tot pe apă, aşa cum venise cu 48 de ani în urmă, şi se întâmpla în primăvara anului 1914, când suveranul a mers la pescăriile de la gura braţului Sf. Gheorghe. El a fost însoţit de biologul Grigore Antipa, care avea la rândul său vederi largi cu privire la planurile de dezvoltare ale Mării Negre
Jumătate de an mai târziu, în ajunul izbucnirii Primului Război Mondial, Carol I se stinge din viaţă, lăsându-l moştenitor al tronului pe nepotul său Ferdinand, făuritorul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
Vă mai recomandăm: