Cum au salvat suedezii de la moarte mii de copii români. Istoria cumplitei foamete din 1946-1947 când oamenii mâncau fân fiert

Crucea Roşie Suedeză împreună cu Societatea "Salvaţi Copiii" au constituit o prezenţă puternică pe teritoriul României timp de aproape doi ani, perioadă în care au desfăşurat diverse acţiuni umanitare prin care au salvat de la foamete mii de copii.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, România a trecut printr-o situaţie extrem de grea din punct de vedere economic şi social. Nu a fost suficient că România a avut pierderi umane importante, că a avut de plătit daune de război înrobitoare, peste ţară s-a abătut în anii 1946 şi 1947 o secetă îngrozitoare, care a înfometat populaţia.

La sfârşitul anului 1946, starea locuitorilor din fostul judeţ Putna era era foarte grea, după cum se plângea prefectul judeţului către Ministerul de Interne.

"Întreg judeţul cu 93 de comune este complet înfometat. Oamenii mănâncă fân tocat şi fiert şi nu au nici un fel de cereale. Cazuri mortale din cauza foametei au început a se ivi”, scrie prefectul Constantin V. Cheie superiorilor săi.

Prin urmare, în plină iarnă, oamenii disperaţi au decis să ia calea pribegiei, plecând să se aprovizioneze din locuri mai scăpătate: la Oradea, Arad sau Craiova, unde seceta nu fusese atât de gravă.

Istoricul Ramona Miron menţionează că în vara anului 1947 situaţia era deja apăsătoare şi că locuitorii de la sate îşi trimiteau copiii la Focşani, la cerşit, ca o ultimă speranţă să nu moară de foame.

“Astfel, situaţia deosebit de grea prin care trecea o bună parte din populaţia ţării noastre a sensibilizat opinia publică internaţională şi, ca urmare, numeroase transporturi masive cu ajutoare constând în alimente, medicamente şi haine au luat drumul României. Diferite societăţi din ţări precum Elveţia, Vatican, Suedia, Irlanda, Anglia, S.U.A. au trimis ajutoare şi reprezentanţi în zonele afectate de secetă. Suedia a răspuns cu generozitate apelului umanitar lansat de oficialii români. Crucea Roşie Suedeză împreună cu Societatea "Salvati Copiii" au constituit o prezenţă puternică pe teritoriul României timp de aproape doi ani, perioadă în care au desfăşurat diverse acţiuni umanitare, de multe ori în condiţii vitrege”, scrie Ramona Miron în lucrarea Cronica Vrancei.

Cantine în jot judeţul Putna

Practic, delegaţia suedeză, prin reprezentanta ei Ulla Lindewall, care răspundea de Societatea "Salvati Copiii", a militat pentru înfiinţarea de cantine în cât mai multe localităţi din judeţ. S-au format comitete de conducere care aveau ca atribuţii “alegerea copiilor care  să servească masa la cantină, asigurarea transporturilor cu alimente, aprovizionarea cantinei cu lemne, menţinerea legăturii cu depozitul suedez din Focşani. Persoanele admise la cantină erau copiii cu vârsta cuprinsă între 3 - 14 ani, proveniţi din rândul familiilor nevoiaşe, precum şi femeile însărcinate şi cele cu probleme psihice, care nu-şi puteau procura hrana”, se arată în atribuţiile comitetului de conducere al cantinelor.

Cantine după modelul suedez au existat în toate oraşele, precum şi Broşteni, Mera, Nereju, Păuneşti, Răcoasa, Urecheşti, Nămoloasa, Boţârlău, Vulturu, Soveja, Cîmpuri, Vizantea, Bîrseşti, Herăstrău, Păuleşti şi în alte zone unde a fost nevoie. Acestea au ajutat timp de aproape doi ani la salvarea oamenilor, în special a copiilor, din foame.

La cantinele din Focşani, se serveau următoarele feluri de mâncare: supă de mazăre, supă de vegetale, mâncare de macaroane, fulgi cu lapte, 40 g de pâine şi 20 g de brânză de persoană şi o dată pe săptămână, ca supliment, o ceaşcă de lapte cu cacao.

Oamenii nu aveau nici haine să se îmbrace

Totodată, prin asociaţia "Darul Suedez'', au venit foarte multe ajutoare constând în articole de îmbrăcăminte.

Încă de la începutul anului 1947, consulul Suediei însărcinat de către Legaţiunea Regală a Suediei cu controlul general al organizaţiunilor „Acţiunilor Suedeze de Ajutorare" a comunicat prefecturilor din judeţele afectate de secetă că s-a hotărât să se facă o triere a hainelor, în sensul că mulţi oameni au donat ca obiecte de îmbrăcăminte fracuri, blănuri, rochii de seară, care nu corespundeau scopului practic cu care să se poată îmbrăca populaţia.

Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea păstrează documente care arată cât de grea era situaţia şi cererile trimise de sărmanii oraşului către această asociaţie.

Spre exemplu, Suşu Petre din Focşani, în vârstă de 74 ani, văduv şi paralizat, având în îngrijire două nepoate de la fiica sa decedată, scria următoarele Prefecturii Judeţului Putna: „Dacă e posibil să mi se dea ceva de îmbrăcăminte, căci sunt fără haine pe mine şi surtucul il am de împrumutat".

Ştefan Munteanu, gardian public la Poliţia Oraşului Focşani cerea încălţăminte pentru cei trei copii ai săi, care din cauză că nu aveau cu ce se încălţa, nu puteau merge la şcoală.

Şi veteranii de război s-au plâns Prefecturii că erau muritori de foame, solicitând să li se dea şi lor din hrana suedeză care era îndreptaă către oamenii nevoiaşi.

“Indiferent de dimensiunea materială a ajutoarelor primite din străinătate, solidaritatea internaţională a însemnat pentru românul înfometat o licărire de speranţă, încredere în depăşirea momentului, un plus de rezistenţă fizică şi sufletească în lupta cu mistuitoarea foamete prin care a fost nevoit să treacă", conchide istoricul Ramona Miron.