Cum au îndurat românii cea mai cumplită criză economică mondială. Revolta pensionarilor după ce statul nu le-a mai plătit sumele cuvenite lunar

Marea criză economică din perioada 1929-1933, pornită din Statele Unite ale Americii, a avut efecte devastatoare pe plan mondial, inclusiv în România. Cea mai mare problemă pentru oamenii de rând a fost şomajul, care s-a dublat aproape instantaneu.

După Primul Război Mondial, ţările lumii încercau să se pună pe picioare din punct de vedere economic, dar nu a durat mult până când a izbucnit criza care a lovit foarte puternic în sectorul construcţiilor, al industriei grele sau exploatării lemnului.

Consecinţele crizei economice din perioada 1929-1933 s-au reflectat atât în sectorul economic, cât şi în cel social, prin condiţii grele de muncă şi de trai ale oamenilor, care au recurs la greve.

România a resimţit din plin această criză, cu toate că în acea perioadă industria era slab dezvoltată. Principalul domeniu unde s-a reflectat recesiunea a fost agricultura, prin scăderea preţurilor la produse.

Stabilizarea monetară a reprezentat iarăşi un moment care s-a manifestat prin dispariţia creditelor şi a numerarului de pe piaţă. În acelaşi timp, consumul a scăzut, preţurile au luat-o razna iar impozitele au crescut vertiginos.

Cea mai mare problemă pentru oamenii de rând a fost şomajul, care în numai câteva luni s-a dublat. Astfel, dacă la începutul anului 1930 ţara noastră avea, oficial, 12.622 de şomer, au urmat disponibilizări masive, inclusiv în rândul funcţionarilor statului, şomajul ajungând la începutul verii anului 1930 la peste 25.000 oameni rămaşi fără loc de muncă.

“Marea Criză Mondială Interbelică care a zguduit în special Europa şi America, dar nu a ocolit nici restul lumii, nu se poate compara cu criza mondială din 2008-2009. A fost un moment cumplit prin care a trecut economia de pe întreaga planetă, finalizat cu falimentul a milioane de oameni şi închiderea a sute de mii de afaceri, dar mai ales a provocat mii de sinucideri. În 1930 au început să se aplice primele curbe de sacrificiu în salarizarea funcţionarilor publici. Au urmat tăieri şi de pensii, acest lucru făcându-se inclusiv până în anul 1933”, ne spune istoricul Florin Dârdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

Curbele de sacrificiu au înjumătăţit veniturile muncitorilor

"Curbele de sacrificiu" s-au materializat prin tăierea salariilor cu 10% timp de trei ani consecutiv, statisticile indicând că indicele general al salariului nominal a scăzut în perioada 1929-1933 la 63,06%, prin creşterea birurilor.

Acest lucru este reflectat şi într-o adresă trimisă în 1931 de Prefectura Putna către chestorul poliţiei, care avea sarcina să ia măsuri pentru stabilirea ordinii, după ce pensionarii au devenit agresivi faţă de funcţionarii fiscului şi au spart geamurile la Finanţe, pentru că nu şi-au mai primit banii de pensie.

În regiunea judeţului Putna, colţii vechii crize mondiale nu au fost tocmai ascuţiţi, din cauză că aici existau doar 4 fabrici mari cu 250 de lucrători în total, ce produceau teracotă, tricotaje, mobilă şi rechizite şcolare şi vreo 200 de mici afaceri din domeniul meşteşugurilor, adică ateliere de cizmărie, croitorie, fierărie , tâmplărie, dogărie şi tipografie. În întreg judeţul existau 624 de diverşi patroni şi mici industriaşi din care 135 doar în oraşul Focşani. În 1930 în Focşani au intrat în faliment 24 de firme.

De asemenea, s-a mai simţit în judeţul Putna, actualul judeţ Vrancea de astăzi, o situaţie disperată şi la vânzările de vin, iar din cauza faptului că podgorenii nu-si puteau desface uşor producţiile de vii, nu aveau nici banii necesari pentru continuarea lucrărilor în vii şi în general la terenurile agricole.

80% din populaţie, ocupată în agricultură

Din acest considerent, statul a adoptat legile conversiunii agricole, astfel că mii de ţărani au fost iertaţi de datoriile pe care le aveau la băncile rurale, dar acest lucru a provocat închiderea a multe din aceste instituţii de credit sau fuziunea unora cu altele mai mari.

Deşi agricultura era considerată atunci un motor al economiei sau grânar al Europei, acest sector a înregistrat în timpul recesiunii pierderi grele. Recensământul din 1930 demonstra că doar 10,2% din populaţia ţării era ocupată în industrie, iar 78,2% în agricultură.

Potrivit documentelor de arhivă, în anul 1930 un director în Ministerul Agriculturii înainta către Prefectura Putna o telegramă prin care reclama că „lipsa de sămânţă şi relele condiţii climaterice, ajutate de starea de suflet deplorabilă a plugarilor, fac ca însămânţările să fie foarte mici”, se arată într-un document de arhivă prezentat de prof. Rodica Miron în volumul „Cronica Vrancei”.

Altfel spus, suprafeţele însămânţate cu grâu nu depăşeau 1000 de hectare, de şapte ori mai puţin de cât se însămânţa în mod obişnuit.

„Pentru a ameliora situaţia ţăranilor, Camera de Agricultură a Judeţului Putna a făcut demersuri către organele competente propunând fixarea unui preţ maximal la cereale pentru a acoperi costul de producere, reducerea taxelor de export şi înfiinţarea Creditului Agricol. De asemenea, Camera de Agricultură a Judeţului Putna a pus la dispoziţia sătenilor trioare şi vânturătoare pentru curăţarea seminţelor, înfiinţând în acest scop cinci centre aflate în subordinea sa. Din fonduri proprii a distribuit ţăranilor cinci vagoane cu grâu de bună calitate pentru însămânţări, iar izlazurile din comunele Ciorani, Păuneşti, Crucea de Jos, Ţifeşti şi Nămoloasa au fost arate cu cele şase tractoare ale Camerei de Agricultură a Judeţului Putna”, arată profesorul Ramona Miron.

Comercianţii, pe pierdere

Comercianţii au avut şi ei la rândul lor de suferit în timpul crizei. Iată ce scria un negustor din Focşani, în 1933, şefului Camerei de Comerţ şi Industrie din Vrancea.

„Impozitele plătite de comercianţii noştri în 1932 sunt extraordinar de mari faţă de anii anteriori. În 1927-1928 au plătit aceleaşi impozite cu multă uşurinţă, aveam un total de vânzare de 3-4 ori mai mare ca azi şi mărfurile se vindeau cu un câştig de 20%. Astăzi pe lângă slaba vânzare trebuie să mai luptăm şi cu concurenţa, ceea ce ne face să vindem cu câştig de cel mult 5%. În fiecare an închidem bilanţul cu pierderi care merg până la 10% din capital", se plângea focşăneanul N.D. Rădulescu într-o scrisoare păstrată în arhive.

Au fost anii când foarte mulţi oameni rămaşi fără loc de muncă şi-au exprimat dorinţa să plece să muncească în străinătate. Numai în judeţul Putna, 352 de oameni au informat Ministerul Muncii că vor să meargă în Franţa la muncă.