Cum au definit marii gânditori munca. „Şase zile să munceşti, iar în a şaptea zi odihneşte-te cu gândul la ce ai muncit“

Mari scriitori şi filozofi au ajuns la concluzia că educaţia prin muncă şi caracter reprezintă pilonii dezvoltării şi formării personalităţii umane.

Mari gânditori români şi străini au scris studii despre nevoia existenţei unei şcoli a muncii, care să înalţe fiinţa umană la rang de valoare general acceptată.

Pentru filozoful, psihologul, pedagogul, omul politic şi dramaturgul Constantin Rădulescu Motru, personalitatea adevărată se plăsmuieşte prin muncă.

“Munca este reazemul fundamental pentru sintetizarea personalităţii. Nobleţea omului, ca individ organic, atârnă de felul naşterii sale. Nobleţea omului, ca persoană, atârnă de felul muncii”, spune Motru.

Profesor de economie politică şi totodată om politic, academicianul A.C. Cuza susţine că munca este o lege a vieţii.

“Cine încalcă legea sfântă a muncii acela se pedepseşte. Degenerarea morală şi fizică este pedeapsa acelora cari fără să se încadreze la muncă pentru câştigarea existenţei se îmbogăţesc şi trăiesc din munca altora”, este teoria despre muncă a lui A.C. Cuza.

Scriitorul Alexandru Vlahuţă s-a exprimat în versuri pe această temă, considerând că munca adevărată este aceea care-şi găseşte plăcerea în ea însăşi: “Sfânta muncă e aceea/Ce răsplata-n ea-şi găseşte./De-nţelegi tu asta, cheea/Fericirii tale-o ţii”.

Folcloristul Ion Diaconu leagă munca de dragostea faţă de Dumnezeu, considerând că numai într-o societate creştină poate avea un caracter social.

“Munca, acest covârşitor factor de progres în omenire, nu este în Sfânta Scriptură un blestem amar căzut peste om din mânia lui Dumnezeu, ci este o înaltă lege a vieţii, a cărei îndeplinire onorează pe om şi-i aduce fericirea şi în viaţa aceasta şi în viaţa veşnică, făcându-l fiu al împărăţiei lui Dumnezeu”, spune Ion Diaconu.

Simion Mehedinţi, apologetul pedagogiei muncii, afirma că munca, departe de a fi numai o datorie a celor săraci este o însuşire fundamentală a omului. Pentru Simion Mehedinţi valoarea omului stă în munca depusă dar şi în atitudinea sa faţă de muncă. Satisfacţia muncii contribuie la dezvoltarea armonioasă a fiinţei umane. Idealul educaţiei după Simion Mehedinţi este postulat în Decalogul muncii

Cele 10 “porunci” educaţionale:

1) Munceşte într-adevăr sau întru adevăr – savantul considerând că ”taina educaţiei e să munceşti în fiecare etate numai munci adevărate. Nimic nu îmbărbătează mai mult pe un copil decât o lucrare serioasă”.

2) Repetă munca până ce ajunge la deprindere şi caracter – Formarea caracterului prin deprinderi tari reprezintă garanţia personalităţii în diferitele situaţii ale existenţei.

3) Adaugă muncii iubirea – “ca să fii deplin încredinţat de caracterul cuiva, vezi care e munca pe care o împlineşte el cu cea mai mare plăcere”.

4) Înalţă munca ta până la creaţie – “Semnul muncii este fericirea.(..) Sporeşte deci munca ta până la hotarul unde începe creaţia originală, adică măiestria. Atunci să ştii că eşti cineva.”

5) Munceşte până la uitarea de tine – “dovada că ai ridicat munca până la sferă artei e tocmai acesta uitare de tine şi de ale tale. A săvârşi un lucru de dragul lui înseamnă a face cel mai mare bine neamului tău şi cea mai mare cinste ţării în care trăieşti”.

6) Munceşte şi pentru alţii – căci “ numai simpatia pentru altul e curată când vei munci pentru el, ca pentru tine însuţi”.

7) Nu-ţi face chip cioplit – “nu te deprinde a înşela muncă, deoarece te înşeli pe tine însuţi. De când e lumea, nicio greşeală n-a rămas nepedepsita. Superficialitatea e sinucidere. Când zici că ai făcut un lucru, amăgindu-te şi amăgindu-i pe alţii cu un simulacru de muncă, ai ieşit din sfera caracterului”.

8) Nu crede că poţi să furi munca altuia – “munca e binecuvântare numai pentru cel care o împlineşte el singur, iar pentru cel ce priveşte numai roadele ei, fără se ostenească, e un blestem”.

9) Nu risipi munca nimănui – este o impietate să nu recunoşti rezultatele muncii,căci” cine dă însă o grămadă ori zeci de grămezi de grâu pe un diamant acela nu e risipitor, ci ucigaş”.

10) Şase zile să munceşti, iar ziua a şaptea odihnindu-te cu gândul la ce-ai muncit şi, mai ales, la ce-ţi rămâne de muncit, pentru a te apropia de ideal şi a te îndruma spre marea armonie care stă dincolo de marginea vieţii tale pământeşti.

Romancierul francez Emile Zola este de părere că munca înobilează sufletul, formează caracterul şi fericeşte pe om.

“Prin muncă se rezolvă problema celei mai mari fericiri. Nimic nu este mai puţin sănătos pentru om şi popoare decât himera, iluziunea de-a suprima sforţarea, munca, ea orbeşte, ea este vanitatea celor slabi…Singurul popor forte este poporul care munceşte…Viitorul este al muncii planificatoare şi liberatoare”, spunea romancierul la 1893.