Criteriile după care un bărbat îşi alegea soţia în perioada interbelică. De ce se ajungea frecvent la căsătorii între veri
0În viaţa satului românesc de acum 100 de ani existau nişte criterii foarte importante atunci când oamenii se căsătoreau.
Unul dintre aceste criterii de bază se referea la apartenenţa la creştinism. Din acest punct de vedere, bărbaţii îşi alegeau soţiile în primul rând după reguli care ţineau de moralitate, dorindu-le bune creştine, cinstite, gospodine, cu dragoste faţă de casă şi ataşate familiei.
Dar dincolo de acest lucru, bărbaţii căutau în special la femei să fie avute, cu zestre „grasă“.
Conta lada de zestre
„În satul românesc de acum 100 de ani predomina preceptul averii, în sensul că femeia trebuia să aibă o zestre. Dacă la oraş se numea foaie dotală, la sat era lada de zestre. Aceasta era o mândrie, iar satul privea nunta şi după măreţia căruţei în care trona această ladă. Lângă lada cu zestre mai trebuia să fie animalele, dar şi suprafeţele de pământ. De aceea, de multe ori s-au făcut căsătorii între veri de gradele I şi II, pentru ca pământul să nu se înstrăineze de familie”, potrivit istoricului focşănean Cezar Cherciu.
Astfel, într-o o foaie de zestre din 1928, document păstrat într-un muzeu particular din comuna Vidra, sunt menţionate lucrurile primite de o fată din sat ca dar de nuntă de la părinţi.
Actul este semnat de părinţii tinerilor căsătoriţi, în faţa unor martori.
Lista cuprinde nu mai puţin de 24 de obiecte, începând de la icoană, „şase stânjeni şi jumătate de teren arabil”, „teren cu vie”, cuverturi, cearşafuri, prosoape, feţe de masă, perne, scaune, aşternuturi, „pat de fier”, masă, dulap pentru haine şi o candelă. „Şi acestea toate fiind date din libera noastră voinţă, am semnat mai jos faţă cu cei prezenţi cari au fost parte la săvârşirea acestui act cu casă. Împreună rugăm pe Bunul Dumnezeu să le dea mai mult”, se arată în foaia de zestre.
Trebuie spus că în epocă, femeia era considerată o fiinţă slabă, supusă bărbatului din toate punctele de vedere. „Bărbatul lua femeia pentru bani sau susţinere în drumul său de a înainta, fiindu-i indiferent cât de frumoasă sau inteligentă era. Primau interesele materiale legate de mărimea şi importanţa zestrei viitoarei soţii”, susţine şi Liliana Andreea Vasile, în lucrarea „Familia românească în Vechiul Regat”.
Sfaturi pentru alegerea soţiei
Statul de atunci a încercat să vină în ajutorul tinerilor însurăţei prin tipărirea unor lucrări lămuritoare despre instituţia căsătoriei, precum „Manualul căsătoriei”, „Educaţia căsătoriei” sau „Meşteşugul pentru domni şi domnişoare la însurătoare şi măritat”, practic nişte sfaturi culese din traiul ţăranilor, despre cum trebuie să-şi aleagă bărbatul soţia.
„Calendarul sătenilor”, o broşură apărută în anul 1907, scrisă de „mai mulţi feciori de săteni” pomenea printre altele despre alegerea pe care bărbatul trebuia să o facă atunci când se însura, pentru că din punctul lor de vedere femeia reprezenta „sufletul gospodăriei”.
„Dacă dimpotrivă gospodarul e deştept, muncitor, harnic, dar soţia e nepricepută sau leneşă, el se va ruina măcar orice-ar face. După ce se cunoaşte o proastă gospodină? Este leneşă, se scoală târziu, îmbrăcată prost, murdară, rău pieptănată; bărbatul şi copiii sunt rupţi, murdari; ea e mereu îmbufnată, se sfădeşte în vânt, e nemulţumită de ea însăşi. Să vă ferească Dumnezeu de asemenea dihanie în casă!”, scriau tinerii.
Sfaturi erau oferite şi pentru bărbaţii mai emancipaţi. Iată ce scrie despre "idealul căsătoriei" J. Zuly, la 1913, într-o astfel de lucrare.
„Ia-ţi soţie, pentru ca societatea să te numere în viitor printre membrii ei credincioşi. Dar, examinează cu atenţie şi nu-ţi fixa alegerea, căci de această alegere depinde fericirea ta şi a urmaşilor tăi. Dacă aceia care captivează privirile tale, e idolatră de farmecele ei, dacă-i place să audă făcându-i-se laude, dacă va fi uşoară la cuvinte sau va vorbi cu un ton prea sonor, dacă nu va fi prea statornică acasă, dacă fixează cu îndrăzneală privirile bărbaţilor, atunci chiar dacă frumuseţea ei ar egala strălucirea firmamentului, fugi de cărarea care te-ar conduce în faţa ei şi nu fi victima slăbiciunilor inimii tale. Când vei găsi însă sensibilitatea unită cu moravuri dulci şi curate, un suflet blajin şi o figură plăcută, asociază-te atunci cu aceia ce posedă asemenea calităţi, căci ea e demnă de a fi tovarăşa ta şi de a poseda amiciţia ta”.