Criminalul în serie care îşi ademenea victimele în vie. „Greşeala“ capitală care l-a dat în vileag

Alexandru Moise este un bărbat care timp ce cinci ani a comis patru crime şi care a fost condamnat la moarte şi executat. Omorurile s-au produs între anii 1953-1958, în viile din oraşul Panciu.

Vrancea figurează şi ea pe harta României în privinţa criminalilor în serie care au îngrozit lumea. Această hartă conţinea, până la crima de la Caracal, 28 de criminali care au omorât cu sânge rece mai mult de două persoane şi care şi-au recunoscut faptele, pentru că în realitate numărul lor este mult mai mare.

Adriana Oprea este singurul jurnalist din România care a scris o carte despre aceste orori, carte intitulată simplu “Criminali în serie din România”. În cuprinsul acesteia se află şi o portretul unui criminal din anii ‘50, care a dat mari bătăi de cap anchetatorilor.

Acesta se numea Alexandru Moise şi timp de cinci ani a comis patru crime, după acelaşi tipar, fără ca nimeni să-l prindă. Avea 53 de ani când a ucis pentru prima dată un tânăr în colibele din celebrele vii din oraşul Panciu, după ce l-a lovit cu un corp dur în zona capului. Se întâmpla în anul 1953, iar până în 1958, după aceleaşi metode, a omorât încă trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani.

El îşi ademenea victimele spunându-le că le ajută să se angajeze ca zilieri la muncile viei. Tot în vie îi omora pe tineri lovindu-i în cap cu corpuri dure. Avea să i se înfunde cu cea de a cincea persoană, pe care Moise o atrăsese în capcana sa cu gândul să-şi ducă la capăt planul diabolic.

“N-a bănuit ce urma să i se întâmple, dar criminalul îi furase bocceaua cu haine, aşa că victima a mers la poliţie să reclame furtul. Oamenii legii au făcut imediat legătura cu crimele din vie şi, din descrierea supravieţuitorului, au reuşit să-l identifice pe Moise Alexandru. Şi-a recunoscut toate crimele”, povesteşte Adriana Oprea în cartea sa.

În timpul judecăţii, criminalul s-a confesat unui coleg de celulă că la momentul respectiv a considerat că nu este necesar să-l omoare pe băiat, dar că îi pare rău că nu a făcut-o, deoarece ar fi rămas în continuare nedescoperit.

Alexandru Moise a fost condamnat la moarte şi executat.

Crime odioase din Vrancea au avut loc şi în perioada interbelică. Poate cel mai revoltător act criminal căruia i-a căzut victimă o fetiţă de doar doi ani şi cinci luni s-a produs în luna mai a anului 1922, în casa din Focşani a doctorului Ion Macridescu, nimeni altul decât naşul liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Aurica Borş, fetiţa servitoarei Măndiţa Borş, a murit în chinuri groaznice după ce a fost violată şi lovită cu bestialitate de vizitiul de etnie maghiară al medicului Macridescu. În faţa anchetatorilor, mama fetiţei a declarat următoarele:

„Pe la orele 6 seara a venit cu trăsura de la ţară Fazaoas Sandor, zis Alexandru, vizitiul domnului Macridescu, care era puţin beat şi în timp cât eu eram la poartă, la o distanţă de 50 de metri, a intrat în casă unde se afla copila mea Aurica. Ce o fi făcut, nu ştiu, dar după câtva timp, când eu am sosit în casă am dat peste numitul individ în camera de alături, lângă canalul de apă, aplecat la canal unde a dat drumul la apă şi spăla fetiţa mea care se găsea leşinată cu faţa în sus într-un lac de apă ce cursese de la canal jos pe podele. Am strigat la el şi m-am repezit de mi-am ridicat copila, aducând-o în bucătărie unde a fost pusă pe pat şi am încercat a o aduce în simţire. Aici am observat că era plină de sânge, lovită la cap, violată şi cu vânătăi pe picioare”, a declarat Măndiţa Borş poliţiştilor.

Medicul Macridescu nu era acasă, iar copila s-a stins din viaţă câteva ore mai târziu, când deja vizitiul dăduse bir cu fugiţii.

Rezultatele expertizei medicale au arătat că micuţa fusese siluită de vizitiul beat, care nu a fost prins de poliţie. A urmat un proces care a durat aproape un an, pe data de 20 martie 1923 Fazacos Sandor fiind condamnat în contumacie la 10 ani de închisoare.

Criminalul a fost prins mulţi ani mai târziu şi judecat de un tribunal din Gyor - Ungaria care l-a achitat, întrucât acesta a negat că ar fi săvârşit fapta penală, ajutat de faptul că în acest caz nu au fost martori direcţi.