Cine au fost persoanele care l-au inspirat pe Liviu Rebreanu să scrie romanul „Ion“. Iniţial cartea a purtat un alt nume

Potrivit unor mărturisiri făcute de romancier, acesta a lucrat la opera sa cea mai cunoscută timp de şapte ani. Mai multe personaje din carte sunt reale.

Cel mai important roman scris de Liviu Rebreanu, ”Ion”, o adevărată capodoperă a literaturii române, la care scriitorul a lucrat nu mai puţin de şapte ani, are la bază întâmplări şi personaje reale.

Mărturisirea a fost făcută chiar de autor, cu puţini ani înainte de moarte, acesta prezentând evenimente din satul Prislop, unde locuiau părinţii săi. Pe atunci, Liviu Rebreanu tocmai renunţase, spre dezamăgirea părinţilor săi, la cariera militară, pentru a se dedica scrisului.

“Ion îşi trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pământul jilav, lipicios. Ieşisem cu o puşcă la porumbei sălbateci. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului, am zărit un ţăran, îmbrăcat în straie de sărbătoare. El nu mă vedea. Deodată s-a aplecat şi a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică. Scena m-a uimit şi mi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă observaţie. Nici măcar nu am fost curios să aflu pentru ce a sărutat omul glia”, a scris în mărturisirile sale Liviu Rebreanu.

Un alt eveniment care l-a marcat pe autor a fost cea în care un ţăran văduv, dar bogat, şi-a bătut fiica într-un mod barbar, tânăra fiind scăpată din mâinile tatălui de vecini. Pe fată o chema Rodovica şi păcatul ei era că a rămas însărcinată cu cel mai sărac om din sat. Scena a fost redată magistral de autor în roman, personajele cheie fiind Ana şi tatăl ei, Vasile Baciu.

Tot în acea vacanţă, între scriitor şi un tânăr ţăran, pe nume Ion Pop al Glanetaşului, despre care îşi aminiteşte că era un  flăcău muncitor, dar foarte sărac, s-a înfiripat o mică prietenie, de pe urmă căreia a aflat că tânărul avea o dragoste aproape bolnăvicioasă pentru pământ.

“Pronunţa de altfel cuvântul pământ cu atâta sete, cu atâta lăcomie şi pasiune, parcă ar fi fost vorba de o fiinţă vie şi adorată. Ascultându-i jelania, mi-am adus aminte de omul care a sărutat deunăzi pământul, afară, pe hotar, pe ascuns. Şi mi-am zis că flăcăul acesta, Ion al Glanetaşului, dacă ar ajunge să dobândească o bucată de pământ, ar fi în stare să-l îmbrăţişeze şi el, ca şi cel pe care l-am surprins eu, poate chiar cu mai mare ardoare”.

Toate aceste întâmplări veneau după răscoalele ţărăneşti care au izbucnit în toată ţara în anul 1907, care zguduise satul românesc din rădăcini, mai ales că unele din aceste revolte au fost scăldate în sânge, lucru care aveau să-i deschidă romancierului orizonturi mai largi legate de problematica pământului. Practic, după aceste trei momente importante trăite, scriitorul avea să-şi contureze un viitor schelet de roman, pe care, iniţial, a vrut să-l denumească Zestrea.

Sora autorului, ajutor nesperat la scrierea cărţii

Rebreanu spune că la început a gândit că romanul său va fi scris  în mai multe volume, gândind că este mai comod pentru cititor o trilogie. Un ajutor neaşteptat în completarea operei sale a venit chiar din familie, unde sora lui a fost aproape să se mărite cu un preot din zona Sătmarului. Sora logodită i-a înapoiat celui care o ceruse de nevastă verigheta, iar ea s-a căsătorit mai târziu cu un profesor de liceu.

“Căsătoria mi-a fost necesară, pentru că prin ea am putut urzi nişte fire, care să-mi servească mai târziu în celelalte două părţi ale trilogiei”, spune autorul, lucru care l-a ajutat în final să dea familiei Herdelea înfăţişarea din roman.

Deşi s-a apucat de scrierea cărţii în anul 1913, după trei ani a fost decepţionat de cele peste 300 de pagini concepute, astfel că a şters totul cu buretele şi a reluat opera de la zero.

Patru ani mai târziu, autorul avea să-şi desăvârşească opera sa de căpătâi şi a ales, totodată, şi un nou nume, Ion, considerând că numele are o însemnătate hotărâtoare asupra soartei celui care îl poartă.

“În Ion am lucrat într-un fel şi până la un punct după modele vii. Astfel, Ion Pop al Glanetaşului, eroul însuşi, a existat aievea şi se numea aproape aşa. Mai mult, el trăieşte şi azi, necăjit şi amărât, copleşit de copii, vreo şapte. Cel ce poartă numele eroului meu a rămas un biet ţăran ca vai de capul lui, pe când cel din roman se ştie câte pozne şi totuşi ce carieră face înainte de a muri asasinat”.

Alte nume autentice păstrate în roman sunt cele ale preotului Ion Belciug, notarului Soessel, care mai târziu l-a vizitat pe Liviu Rebreanu în Bucureşti pentru a-i mulţumi pentru felul cum l-a zugrăvit în roman.