Cine au fost cei peste 1.000 de militari care "au păcălit" Primul Război Mondial. "Au făcut averi din prada averilor celor care şi-au făcut datoria"

După Primul Război Mondial, autorităţile au înştiinţat Marele Cartier general în legătură cu lucruri care s-au întâmplat în armata română.

Dintr-o corespondenţă a Prefecturii judeţului Putna adresată Marelui Cartier General în anul 1919 aflăm şi o parte mai puţin frumoasă a istoriei noastre.

Istoricul focşănean Florin Dîrdală a găsit această corespondenţă în arhivele vrâncene, iar din conţinutul ei ne putem face o idee că destul de mulţi militari au păcălit armata în timpul primului Război Mondial, dar şi pe concetăţenii lor. O redăm mai jos, aşa cum ne-a fost pusă la disoziţie de istoric.

“Am onoarea a supune cunoştinţei dvs cele ce urmează: în toamna anului 1916 , în retragerea trupelor noastre, Regimentele compuse din oameni recrutaţi din comunele acestui judeţ (Putna azi Vrancea) au fost destinate a lupta chiar pe teritoriul judeţului lor. Un prim efect al acestui fapt a fost rezistenţa îndârjită opusă în luptele de apărare a pământului şi căminului lor. Din nenorocire, însă a mai fost şi un alt rezultat. Sufletele mai slabe nu au putut rezista tentaţiunei de a se abate şi pe acasă când erau atât de aproape şi parte din aceştia au şi rămas, preferând jugul duşmanului şi toate consecinţele faptelor lor josnice, în locul mulţumirii sufleteşti şi mândriei de a-şi fi făcut datoria. Cum inamicii aveau tot interesul şi încuraja asemenea dezertaţiuni, aceştia nu au fost declaraţi prizonieri de război, lor nu li s-a aplicat un asemenea tratament. Nu au fost închişi nici măcar o ora în lagăr şi au fost lăsaţi liberi şi nesupăraţi pe la casele lor. De cei mai mulţi s-au folosit încă în diferite îndeletniciri la îndeplinirea cărora desigur dezertorii şi trădătorii puneau mai mult zel decât oricari dintre ai duşmanului,  unii au servit de politişti, alţii agenţi de rechiziţie sau executori ai diferitelor ordine de impilare a consătenilor lor. În schimbul acestor servicii li s a lăsat deplina libertate de a jefui cum credeau mai bine spre folosul lor, avutul cetăţenilor.  Vă închipuiţi ce au simţit demobilizaţii la întoarcerea lor când au văzut averile lor distruse, iar pe a dezertorilor sporită.
Rar în comunele acestui judeţ ce au fost sub ocupaţie, dacă se mai găsea vreo vită pe la locuitori, pe câtă vreme dezertorii aveau graţie bunelor lor relaţii cu inamicul cele mai frumoase vite, la mulţi s-au văzut câte 10-15 capete, deşi înainte de război nu aveau niciun viţel la casa lor. Mulţi au făcut averi, azi sunt oameni cu stare din prada averei celor ce şi au făcut datoria. Daca numărul trădătorilor  ar fi mai mic poate ca si răul ar fi mai mic, dar în acest judeţ, la cele 43 de comune ocupate cifra se ridica la 1.178 de fugiţi de pe front, număr constatat de comisiunea militară de control, afară de numărul dezertorilor de alte categorii ce nu ne a fost comunicat încă. Cei care şi au făcut datoria au aşteptat cu încredere făgăduinţa dată că dreptatea se va face. În comuna Răstoaca, locuitorii vrednici s-au legat a nu avea absolut niciun raport cu fugarii de pe front şi îşi ţin legământul. Le-a aplicat un fel de excomunicare din societate, astfel că unii dintre ei s-au văzut nevoiţi să plece din comună. La celelalte comune lucrurile nu se petrec tot astfel. Graţie stării lor materiale bune şi legăturilor lor de rudenie continuă a sfida pe cei buni. Afacerile lor prosperă, ei au vite bune, pe câtă vreme puţini dintre demobilizaţi sau invalizi au putut lua vreun biet cal de la vreo coloană. Mulţi dintre ei s-au îndatorat tocmai la dezertorii bogaţi care fac acum pe cămătarii. Efectul moral al acestei stări de lucruri este dezastruos. La atâta timp de la izgonirea duşmanului şi la atâtea luni de la aşa zisul control al dezertorilor făcut de comisiunea instituită în acest scop ei continuă a sta acasă încă nesupăraţi de nimeni căci nu pricepem cum se face că mai toţi posedă bilete de demobilizare sau de lăsare la vatră. O soluţie pentru a mai repara acest rău ar fi mobilizarea lor, folosirea lor la repararea drumurilor, pentru că dacă îi lăsaţi mai departe în comunele lor ar fi ca populaţiunea să-şi piardă orice încredere în dreptatea legilor şi pescuitorii în apa tulbure nelipsindu-şi să şi facă singuri dreptate", concluzionează prefectul judeţului, în memoriul său, scris acum  o sută de ani, dar plin de învăţăminte si pentru noi cei de azi.