Ce a însemnat pentru România dictatura lui Carol al II-lea. Cenzura prin presă, un instrument utilizat în mod odios
0Pe 10 februarie 1938, regele Carol al II-lea l-a demis din funcţia de prim-ministru pe Octavian Goga şi şi-a asumat puteri dictatoriale, constituindu-şi propriul guvern, avându-l alături pe patriarhul Miron Cristea.
La începutul anului 1938, România trăia mari frământări politice interne. Este momentul când Regele Carol al II-lea simte nevoia să facă o schimbare majoră, cauzată şi de demisia neaşteptată a primului ministru Octavian Goga, care nu a rezistat în fruntea Guvernului decât ceva mai mult de o lună.
Pe 11 februarie 1938, Regele Carol al II-lea şi-a constituit propriul guvern, avându-l alături pe primul patriarh ar României, Miron Cristea.
Practic, regele Carol al II-lea a instaurat în România regimul autoritar, sau dictatura carlistă, cum i s-a mai spus şi a desfiinţat partidele politice din ţară.
Pe data de 20 februarie, acesta semna decretul de promulgare a noii Constituţii care legifera sfârşitul regimului parlamentar în România şi instaurarea dictaturii.
Această nouă Constituţie, intrată în vigoare pe 27 februarie, în ciuda caracterului ei social, concentra toate puterile politice în mâna Regelui şi i-a permis lui Carol al II-lea să instaureze un regim autoritar, cu oameni numiţi de el în teritoriu. Orice altă activitate politică era considerată clandestină. Constitutia din 1938 era alcătuita din 100 de articole, grupate în 8 titluri.
Caracteristic pentru acea perioadă a fost manifestarea cultului personalităţii. În fruntea judeţelor a fost numit un rezident regal care avea de îndeplinit multe sarcini obligatorii.
Tot în aceeaşi perioadă a fost înfiinţat un minister al propagandei, coordonat de aceeaşi rezidenţi regali, comitet care avea sarcina de a combate" zvonurile provocatoare şi dăunătoare intereselor naţionale".
În acea perioadă, rezidenţii regali şi prefecţii erau obligaţi să aplice cele mai severe pedepse funcţionarilor care alarmau fără temei opinia publică.
Spre exemplu, la 30 iulie 1940 s-au pus bazele Comitetului Judeţean de Informaţie şi Propagandă, cu sediul la Focşani. Din comitet făceau parte prefectul, profesori, dar şi preoţi, care aveau rolul de a aduce “o redresare morală, vorbind locuitorilor în biserică despre dragostea de neam, de legătura sufletului românesc cu provincia de peste Prut, să insufle nădejdea într-apropiată realipire, să creeze o stare de încredere în măsurile luate de guvern şi în viitorul ţării”, după cum se precizează într-un document de arhivă.
Acest comitet mai răspundea şi de difuzarea ştirilor oficiale în rândul opiniei publice.
“În luna august, prefectul judeţului Putna, colonelul Vasile Ionescu, informa rezidentul regal cu privire la cenzura aplicată unor articole în ziarul local naţionalist <<Sentinela>>, deoarece aveau un ton alarmist, blamând poporul român şi folosind cuvinte josnice şi ameninţătoare. Acelaşi rezident trimitea Prefecturii o serie de măsuri în ceea ce priveşte cenzura. Aflăm pe această cale că erau interzise atacurile la adresa Coroanei, Familiei Regale, Monarhiei, Dinastiei, persoanelor din anturajul regelui Carol al II-lea”, spune istoricul Ionuţ Iliescu.
Măsurile erau însă mult mai multe şi erau cenzurate de asemenea atacurile şi ofensele contra şefilor de state străine, fie ei capete încoronate sau preşedinţi de republici.
“O categorie aparte o formau interdicţiile referitoare la filmări, picturi sau schiţe vizând zona frontierei, lucrările de artă, fabrici sau uzine de război, militare sau civile, orice fel de stabilimente păzite de armată, interiorul fabricilor militare, regiunile petrolifere”, mai precizează Ionuţ Iliescu.
Dictatura carlistă a luat sfârşit în vara anului 1940, după ce izolată pe plan internaţional România avea să accepte pierderea Transilvaniei de Nord, Bucovinei de Nord şi Basarabiei. Presat de aceste evenimente, Carol al II-lea l-a adus la putere pe generalul Ion Antonescu, apoi a abdicat în favoarea fiului său, Mihai.