Ce a însemnat în trecut votul cenzitar şi care este motivul pentru care candidaţii ajungeau epuizaţi în Parlament

Până în anul 1917, votul în România era exercitat doar de o categorie redusă a populaţiei. I se spunea votul cenzitar, sistem care recunoştea calitatea de alegător doar cetăţenilor care aveau un anumit venit anual.

În întreaga perioadă modernă a României, mai  exact până în anul 1917, votul era exercitat doar de o categorie redusă a populaţiei.

Acesta era aşa numitul vot cenzitar, sistem electoral practicat pe scară largă înainte de instituirea votului universal care consta în recunoaşterea calităţii de alegător şi implicit a dreptului de vot cetăţenilor care aveau un anumit venit anual evaluabil în titluri de proprietate imobiliară, respectiv terenuri, clădiri sau stabilit în funcţie de cuantumul impozitelor plătite anual asupra veniturilor încasate.

În România, votul cenzitar a fost reglementat prin Legea electorală din 1864, care împărţea electoratul în două categorii: electoratul rural - cei care plăteau o dare către stat de cel puţin 48 de lei anual şi electoratul urban - cei care plăteau o dare către stat de cel puţin 110 lei anual.

Mai puteau alege, indiferent de impozitul plătit, alegătorii care aveau calitatea de preoţi ai parohiilor, profesorii academiilor şi ai colegiilor, doctorii şi licenţiaţii diferitelor facultăţi, inginerii şi arhitecţii. În oraşul Focşani, sub preşedinţia lui N. N. Papadat, soţul romancierei Hortensia Papadat Bengescu, Tribunalul judeţean publica la 1 mai 1916, cu valabilitate până în anul 1917, ultimele liste electorale judeţene ale sufragiului cenzitar, de unde putem afla că existau colegiile pentru alegerea senatorilor, cele mai importante secţiuni electorale, iar Senatul era partea Parlamentului cu cea mai mare influenţă legislativă spre deosebire de zilele noastre, când Camera Deputaţilor este for decizional în Parlament.

„La Colegiul I judeţean în anii 1916-1917 au votat 476 alegători. Dintre alegători, cel mai bogat era Negroponte U. Gheorghe, cu un impozit către stat de 10.544 lei anual. Motivat de acest impozit uriaş, acesta şi-a depus de multe ori candidatura pentru Senat, profitând de faptul că pentru acest lucru legea electorală îl scutea de impozit. La Colegiul II de Senat Putna au votat 619 alegători, persoane înstărite, dar nu de nivelul alegătorilor din Colegiul I. Urmau alte 3 colegii pentru Camera Deputaţilor, Consiliul Judeţean Putna şi Consiliul Comunal Focşani pentru care votau o dată cu alegătorii direcţi şi un anume număr de delegaţi care reprezentau pe alegătorii indirecţi”, ne spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

În ceea ce priveşte campania electorală în timpul votului cenzitar, omul politic C. Argetoianu o vedea foarte epuizantă, candidaţii fiind nevoiţi să facă numeroase vizite la alegătorii din colegiu, vizite care trebuiau repetate  măcar o dată.

„Judeţul Putna (n.a. Vrancea de astăzi) avea un număr de 500 de alegători la Colegiul I şi 600 la Colegiul II şi se situa  în zona mediei pe ţară, dar erau judeţe unde numărul alegătorilor doar de la primul colegiu atingea cifra de 1200, deci peste 1000 de vizite în campania electorală care  era de dorit să fie repetate cel puţin o dată, deci încă o mie de reveniri. De multe ori candidaţii, chiar câştigători în alegeri, intrau bolnavi în parlament”, mai spune istoricul Dîrdală.