Cât de periculoasă este munca medicilor şi asistenţilor de la Psihiatrie. Şef secţie: „Predomină consumul de droguri şi alcool“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţia de Psihiatrie a Spitalului de Urgenţă din Focşani deserveşte tot judeţul, peste 300.000 de locuitori şi gradul de ocupare este de multe ori chiar şi de 3 oameni în pat.

Recentele cazuri de la Săpoca, unde şase pacienţi au fost omorâţi de către un bărbat internat cu probleme de alcoolism, dar şi agresiunea asupra a doi asistenţi medicali de la Spitalul de Psihiatrie din Focşani readuc în atenţie situaţia dificilă în care sunt obligate să lucreze cadrele medicale din această unitate.

La Focşani, Secţia de Psihiatrie a Spitalului de Urgenţă, care are doar 40 de paturi, deserveşte tot judeţul, adică peste 300.000 de persoane, dar de foarte multe ori activitatea este dată peste cap de numărul mare al pacienţilor, cu mult peste capacitatea spaţiului.

Potrivit conducerii Secţiei de Psihiatrie, sunt zile când pacienţii stau şi câte trei în pat, ceea ce reprezintă o mare problemă.

"Patologia care predomină este legată de consumul de alcool, cu toate complicaţiile lui. Cu tulburările de comportament, cu sindroamele de sevraj, cu tulburări psihotice. Mai nou, în ultimele luni s-a adăugat consumul de droguri, care a devenit frecvent şi el cu complicaţiile lui. Începând cu anul 2019 a crescut foarte mult adresabilitatea la nivelul secţiei de Psihiatrie acuţi. Este un aflux mare al pacienţilor cu antecedente penale, uneori recent externaţi din penitenciare. Ni s-a întâmplat să fie eliberat din penitenciar în urmă cu trei zile, să mai comită ceva şi să fie adus în secţia de Psihiatrie. Suspecţi în anumite cazuri de infracţiuni fac ameninţări multiple la adresa integrităţii personalului medico-sanitar şi implicit a familiilor acestora. Ei au şi tulburări de comportament în cadrul familiei. Primesc ordin de restricţie în ziua respectivă şi sunt aduşi în secţia de Psihiatrie pe motiv că primăriile nu pot sau nu au asigurat încă o locaţie în care să fie duşi. Dincolo de internare, nu suntem sprijiniţi de nimeni în vederea externării. Pacientul practic nu are unde să se ducă. Are ordin de restricţie, nu se poate întoarce acasă şi nu ne sprijină nimeni în vederea externării",  spune  Gabriela Florea, şefa Secţiei de Psihiatrie.

Potrivit acesteia, dacă în timpul zilei sunt mai mulţi asistenţi care pot supraveghea bolnavii, noaptea lucrurile sunt complicate. Un singur supraveghetor pe tură ţine sub observaţie toţi pacienţii internaţi în cele 40 de paturi ale instituţiei.

"Sunt situaţii în care mai sunt şi doi supraveghetori, dar nu tot timpul. Legea nu ne ajută, pentru că normarea în secţia de Psihiatrie a personalului medico-sanitar este la fel ca în orice altă specialitate. Avem acelaşi număr de asistenţi ca în oricare altă specialitate. Nu se acceptă că pacientul psihic trebuie supravegheat de un număr mai mare de persoane", mai spune Gabriela Florea.

O încercare de deblocare s-a încercat prin scoaterea la concurs a unor posturi de îngrijitor cu atribuţii de muncitor supraveghetor la secţia de Psihiatrie, dar nu s-a înscris nimeni la concurs.

Reamintim că săptămâna trecută un pacient internat la Psihiatrie pentru consum de droguri a devenit violent şi a agresat personalul medical. În acel moment, în secţie erau de serviciu un medic, doi asistenţi medicali, un îngrijitor şi un supraveghetor.

Doi asistenţi medicali au fost grav răniţi, iar cazul Săpoca s-ar fi putut repeta dacă nu interveneau bărbaţii asistenţi care erau de serviciu în secţie şi care l-au imobilizat pe individ.

La scurt timp, au ajuns echipaje de poliţişti şi jandarmi, care l-au încătuşat. Ambii asistenţi aveau traumatisme craniene, dar unul dintre ei a fost rănit mai grav, având şi traumatisme de mandibulă.

”Pe lângă pagubele materiale, a rezultat şi rănirea gravă a celor doi asistenţi medicali. Unul a fost lovit atât de tare încât a rămas inconştient timp de câteva momente”, a spus Alina Cosma, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”