Bisericile şi mănăstirile, verificate de pompieri înainte de Bobotează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o zi înainte de marea sărbătoare a Bobotezei, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Vrancea verifică lăcaşele de cult din judeţ, în vederea prevenirii situaţiilor de urgenţă care s-ar putea produce pe timpul oficierii slujbelor religioase.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul a aproximativ 30 de biserici şi mănăstiri cu scopul de a verifica respectarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor. Pompierii urmăresc starea căilor de acces şi de evacuare, existenţa dotării cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor şi starea acestora, sistemele de încălzire locală, instalaţiile electrice şi modul de exploatare a acestora.

De asemenea, preoţii şi personalul neclerical sunt instruiţi cum să prevină situaţiile de urgenţă, dar şi cum să acţioneze în cazul producerii acestora.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG