VIDEO Ceferistul care a oprit trenul NATO, legenda vie a Doljului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gestul curajos al lui Florin Pătrăchioiu, fostul şef al gării din Pieleşti, a devenit subiect de scenariu pentru pelicula „California Dreamin’“, premiată la Festivalul de la Cannes. Acum pensionat, doljeanul urmăreşte cu plăcere filmul pe care l-a inspirat, cu un singur regret: că a fost doar personaj, nu şi actor.

La 4 iunie 1999, în timpul războiului din Iugoslavia, doljeanul Florin Pătrăchioiu (59 de ani) a intrat în istorie, oprind la Pieleşti un tren al Alianţei Nord-Atlantice. Garnitura, încărcată cu echipamente militare, trebuia să ajungă la o unitate din Craiova. Şeful de gară a descoperit însă că nu avea documentele de control vamal necesare. A rămas neclintit în hotărârea sa, cu toate rugăminţile şi ameninţările: vagoanele nu s-au mişcat din staţie timp de patru ore, până când vameşii nu şi-au pus parafa pe acte. Pensionat între timp, pe caz de boală, Florin Pătrăchioiu rememorează evenimentele din ziua aceea. „Au trecut 12 ani de atunci. Când am oprit trenul, toată lumea mi-a zis că sunt nebun, dar eu n-am făcut altceva decât să respect legea. Nu aveau documente pentru ce transportau, aşa că i-am oprit. Norocul a fost că aveau un translator şi m-am putut înţelege cu ei. În vagoane era şi un GPS, care trebuia să ajungă neapărat la unitatea militară de la aeroport. Şi acum, după atâta timp, cred că mi-am făcut datoria şi nimeni n-are ce să-mi reproşeze“, spune fostul şef de gară.

Click aici pentru GALERIE FOTO

„Lumea îmi spunea că o să fiu ucis“

Gestul lui Florin Pătrăchioiu a avut ecouri până la cel mai înalt nivel. A fost ameninţat atunci că îşi va pierde locul de muncă, însă, la final, atunci când s-a dovedit că îşi făcuse doar datoria, a fost chiar premiat cu trei salarii. „Parcă şi astăzi văd cum se agitau şefii mei şi încercau să găsească o soluţie. A ieşit un adevărat scandal. Ţara noastră îşi pregătea intrarea în NATO, iar Emil Constantinescu era atunci preşedintele României. El a fost cel mai indignat de ce făcusem. Eu consider că nu am greşit cu nimic: trebuia să ştiu ce aduc americanii în ţara noastră. Traian Băsescu, ministru al Transporturilor la vremea aceea, a dat ordin ca imediat să se facă o anchetă, însă am ieşit basma curată, ba chiar mi-a fost acordată o primă“, povesteşte Florin Pătrăchioiu.

VIDEO/

Citeşte povestea pe larg a omului mai tare ca trenul NATO în  de astăzi

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite