Un poliţist din Dolj, condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul Viorel Constantin, de la Postul de Poliţie Pieleşti, este acuzat că a primit mită 600 de lei pentru a propunea neînceprea urmării penale în cazul unui bărbat cercetat pentru furt. Omul legii a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Agentul Viorel Constantin a primit în anul 2013 suma de 600 de lei, prin intermediul lui Vasile Cărămidă, o sumă de bani de la un bărbat cercetat într-un dosar penal în care era acuzat de furt de motorină. Poliţistul în schimbul banilor a dat o soluţie favorabilă în dosarul respective. 

„La sugestia agentului de poliţie Constantin Viorel, Cărămidă Vasile a mers împreună cu făptuitorul şi un martor la staţia PECO Eurogenetic Balş, de unde a procurat un bon de motorină echivalent cantităţii sustrase de făptuitor pentru a fi depus la dosarul cauzei. După aceasta, Cărămidă Vasile, la îndemnul agentului de poliţie Constantin Viorel, a declarat în fals că el l-a rugat pe făptuitor să-i cumpere motorină, dându-i în acest scop şi suma de bani corespunzătoare cantităţii de motorină cumpărate. Pe baza demersurilor de mai sus, prin referatul din 27.03.2013, agentul de poliţie Constantin Viorel a propus neînceperea urmăririi penale, soluţia fiind însuşită de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, care a dispus neînceperea urmăririi penale“, au reţinut procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Închisoare cu suspendare

Omul legii, dar şi Vasile Cărămidă au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la mărturie mincinoasă, fals intelectual, uz de fals şi favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu, trafic de influenţă şi mărturie mincionoasă. 

Agentul Viorel Constantin a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar Vasile Cărămidă a primit un an şi patru luni de închisoare cu suspendare. 

Sentinţa dată de Curtea de Apel Craiova este definitivă. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete