Un graffiti în care apare chipul unui om cu gheare şi coadă de peşte, desenat pe un bloc din Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opera de artă a fost realizat de un artist din Londra şi unul din România

Un artist din Londra şi unul din România au pictat un graffiti înalt pe un bloc din cartierul Craioviţa Nouă. Oltenii au declarat că opera de artă a fost bine realizată, iar imediat a devenit un punct de atracţie pentru locuitorii din zonă.

Oamenii au declarat că pictura are gheare şi coadă de peşte şi a fost realizată în câteva zile de cei doi artişti. „Mie îmi place foarte mult cum arată. Zilnic vin oameni din tot cartierul să vadă opera de artă care a apărut în câteva zile pe blocul nostru. Toţi vecinii au fost de acord să fie desenat chipu de om cu gheare şi coadă de peşte“, a povestit un craiovean.

Asociaţia „Craiova - Capitală Culturală Europeană 2021“ a demarat, zilele trecute, proiectul „Redescoperim Craiova prin arta stradală“. „Încercăm să cucerim oraşul în ceea ce priveşte latura sa culturală. Am pornit prin cartiere şi am observat că nu există săli de spectacole, biblioteci pentru accesul la cultură. şi atunci ne-am decis să facem noi un pas către ei“, a spus Vlad Drăgulescu, preşedintele Asociaţiei „Craiova - Capitală Culturală Europeană 2021“.

Pe strada Brazda lui Novac a mai fost realizată o altă pictură pe peretele unei case vechi. A fost făcută din mai multe secvenţe şi mai multe tonuri de culoare. 

Craiova cel mai bun oraş de vizitat 

Craiova a câştigat concursul „Cel mai bun oraş de vizitat 2014“ şi a reuşit să să învingă Sibiul în finala concursului Best City to Visit 2014. Oraşul nostru a fost a fost votat de 2.535 de persoane, iar Sibiul de 1.880 de oameni. Concursul a fost organizat de bloggerul american de origine turcă Anil Pola, care va vizita Bănia şi va avea parte de promovare. 

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort