Tribunalul Argeş a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a primarului Antonie Solomon
0Primarul de la Craiova, Antonie Solomon, a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Decizia aparţine magistraţilor de la Tribunalul Argeş.În urmă cu doar câteva minute, completul de judecată de la Tribunalul Argeş au emis pe numele lui Antonie Solomon mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, fiind acuzat pentru luare de mită. Înainte să fie urcat în dubă, Antonie Solomon a spus: „Nu mă aşteptam să fiu ar
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că, în timpul percheziţiei făcute într-una din locuinţele primarului Craiovei, Antonie Solomon, procurorii sosiţi de la DNA Piteşti ar fi găsit 200.000 de euro.
UPDATE Peste 500 de craioveni au protestat în centrul oraşului: „Solomon, acasă! Craiova nu te lasă!”
Surse din rândul anchetatorilor susţin că Solomon ar fi primit de la patronul lanţului de hipermarketuri PIC, Cornel Penescu, suma de 50.000 de euro pentru ca acesta să obţină autorizaţia de construire a magazinului la Craiova. Alţi 10.000 de euro ar fi fost daţi, potrivit surselor citate de Mediafax, pentru aprobarea unei staţii de transport în comun în dreptul hipermaketului ridicat la marginea Craiovei.
UPDATE 13.10 UPDATE: Primarul de la Craiova a primit mandat de arestare
Primarul de la Craiova, Antonie Solomon, a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Decizia aparţine magistraţilor de la Tribunalul Argeş.
Mai citiţi şi:
Solomon, săltat un PIC de procurorii DNA
Primarul Craiovei, acuzat de luare de mită, fals intelectual şi uz de fals
De altfel, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, a fost la rândul său audiat ieri mai bine de cinci ore de către DNA Piteşti. Deşi a susţinut la venirea la audieri că, probabil, va fi chestionat de procurori în legătură cu modul în care a obţinut autorizaţia de construire pentru magazinul PIC din Craiova, fiind acuzat de dare de mită, la ieşirea de la audieri, Penescu a precizat că a fost întrebat despre transferurile a doi jucători de la FC Argeş.
În prezent, Antonie Solomon se află în arestul IPJ Argeş, acesta urmând să fie prezentat azi în faţa magistraţilor de la Tribunalul Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Ovidiu Constantinescu, director de comunicare în cadrul casei de avocatură "Boştină şi Asociaţii", cea care îl apără pe Solomon, a declarat aseară că edilul-şef din Bănie este acuzat de luare de mită, fals intelectual şi uz de fals.