Trecutul tulbure al criminalei de la metrou. Ar fi fost internată la un spital de psihiatrie din Spania din cauza depresiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magdalena Şerban, principala suspectă a crimei din staţia de metrou Dristor FOTO News.ro

Magdalena Şerban, o femeie în vârstă de 36 de ani din Craiova, a fost reţinută de Poliţie şi declarată principala suspectă în cazul crimei din staţia de metrou Dristor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal pentru omor şi tentativă de omor pe numele femeii suspectate că a împins două tinere în faţa unor garnituri de metrou, una dintre acestea decedând.

 Femeia, pe numele său Magdalena Şerban, va fi prezentată magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

„Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat că, la data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Costin Georgian, inculpata Ş.M. a împins o persoană de sex feminin, spre liniile de metrou, cu intenţia vădită de a o arunca în faţa trenului care tocmai intra în staţie. La data de 12.12.2017, în jurul orei 19:54, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, inculpata Ş.M. a împins o persoană de sex feminin spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni victima a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat ca urmare a leziunilor suferite”, potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de către reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Magdalena Şerban este din Craiova şi, potrivit unor surse judiciare, a fost incoerentă pe toată durata audierilor, nefurnizându-le anchetatorilor nicio informaţie despre faptele comise.

Vecinii din Craiova ai Magdalenei Şerban sunt de părere că doar un om cu probleme psihice grave ar recurge la un astfel de gest.

„Magdalena a plecat în urmă cu 8 ani din Craiova, iar de atunci nimeni nu a mai văzut-o. Ştiu că nu avea o relaţie bună cu familia, iar mama este o persoană foarte retrasă şi nu vorbeşte cu nimeni. Chiar nu îmi vine să cred că a fost în stare de un astfel de gest. Am auzit că înainte să o arunce pe tânăra de 25 de ani sub roţile trenului a mai încercat să facă acelaşi lucru cu o altă tânără, care din fericire a scăpat cu viaţă. În ziua de astăzi sunt multe persoane bolnave psihic care se plimbă pe stradă fără probleme“, a spus un vecin al Magdalenei Şerban.

A rupt legătura cu familia

Potrivit cunoscuţilor, criminala în vârstă de 36 de ani ar fi suferit o depresie în Spania, în urmă cu opt ani. Magdalena Şerban a plecat să muncească în străinătate, unde ar fi cunoscut doi cetăţeni spanioli care i-au făcut mai multe poze indecente şi le-ar fi postat pe internet.

Craioveanca de 36 de ani a fost internată ulterior într-un spital de psihiatrie din Spania din cauza depresiei. De atunci, a rupt şi orice legătură cu familia. „Mama Magdalenei nu vorbea foarte des despre fiica ei, dar toată lumea ştia că nu sunt într-o relaţie tocmai bună. Cu toţii ştiam că este plecată în Spania şi că este căsătorită acolo. Eu nu cred că am mai văzut-o pe Magdalena de şapte sau opt ani în Craiova“, a declarat Marius Petrea, vecinul Magdalenei Şerban.

Pe contul de Facebook al Magdalenei Şerban apar doar mesaje agresive şi greu de înţeles. Femeia de 36 de ani îşi acuză membrii familiei de agresiuni sexuale şi a postat chiar mesaje criptice cu caracter religios.

Bunica tinerei în vârstă de 25 de ani care şi-a găsit sfârşitul sub roţile trenului crede că gestul criminalei merită pedeapsa cu moartea. „Alina era un copil extraordinar şi a fost susţinută de familia ei adoptivă din toate punctele de vedere. Nu-mi vine să cred că nu mai este şi a murit astfel. Cum a putut femeia respectivă s-o arunce în faţa trenului? Eu cred că are probleme psihice, iar din această cauză a făcut ce a făcut. Un om sănătos nu ar face aşa ceva. Să o aresteze şi să o condamne la închisoare pe viaţă“, a spus Mariana Ghigeanu, mătuşa Alinei Ciucu.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone