Ţicleanu a studiat pe CFR Cluj. Vezi ce ştie antrenorul Craiovei despre adversara din prima etapă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Craiova s-a întors din stagiul de pregătire de la Kaprun cu gândul la prima confruntare din campionat.

Oltenii vor debuta în noul sezon pe 24 iulie în compania echipei campioane CFR Cluj, iar antrenorul Aurel Ţicleanu spune că şi-a făcut bine temele.

„Ştiu foarte bine ce s-a întâmplat cu Clujul în returul sezonului trecut, băieţii au mare sete de revanşă. Dacă se va întâmpla să controlăm din nou partida ca atunci, sper să reuşim să nu o mai scăpăm din mână. Ei oricum au un avantaj faţă de noi, fiindcă vor disputa un meci oficial, în Supercupă. I-am urmărit în Austria şi trebuie să recunosc că alcătuiesc o echipă solidă, serioasă, sigură pe ea“, a spus Ţicleanu pe site-ul oficial al clubului.

„Chiose“ speră să conteze în prima etapă pe toţi jucătorii din lot.

Avem un lot cu jucători valoroşi, nu degeaba sunt doriţi de alte echipe. Aşteptăm revenirea lui Alex Piţurcă, el a resimţit unele dureri şi nu s-a pregătit normal. De asemenea, vreau să am unele discuţii şi cu Wobay, pentru a vedea ce îşi doreşte şi el, pentru a-l informa ce vreau eu de la el. Despre Antchouet ştiu că a avut unele probleme medicale şi s-a întors în Portugalia, pentru teste“, a mai precizat Aurel Ţicleanu.

Mai multe pentru tine:
O instanță din Franța a ordonat lui X să plătească redevențe către mass-media pentru utilizarea materialelor acestora
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”
Horoscop săptămâna 24-30 mai 2024. Patru zodii care își pot schimba destinul până la finalul lunii, dacă sunt atente la semne
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Statele Unite au anunțat lansarea, împreună cu UE, a unui mecanism de combatere a „propagandei ruse și chineze” în Balcani
Biden a evitat să răspundă la întrebarea dacă SUA au dovezi ale crimelor de război israeliene
Concedieri pe bandă rulantă la Arad, în industria auto. Sute de angajați disponibilizați: „s-au redus foarte mult comenzile”
24 mai: Mesajul „morse”, descoperirea lui Samuel Morse, cu care a fost inaugurată prima linie telegrafică din America
Florian Coldea, urmărit penal de DNA. Control judiciar pentru generalul Dumitru Dumbravă
Declarații de ultimă oră despre audierile de la DNA. Un fost general SRI a oferit informații amănunțite pentru anchetă