Subvenţie de la APIA pentru nimic. Romulus Oprescu: „Pe Drăgancea l-au arestat pentru mită. Numai nereguli sunt la APIA, iar nimeni nu face nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romulus Oprescu arată că terenul este plin de buruieni, însă firma din Filiaşi cere subvenţie de la APIA pentru un pământ nemuncit

Peste 100 de ţărani din Dolj, la un pas să fie înşelaţi de firma la care au terenul în arendă cu acceptul celor de la APIA Dolj.

Oamenii susţin că societatea SC Asostar Company SRL din Filiaşi a cerut subvenţie la APIA ilegal, în condiţiile în care pământul nu a fost muncit absolut deloc, iar buruienile au crescut de doi metri „ În contract scrie clar că trebuie să întreţină terenul. Firma la care avem pământul în arendă nu ne-a dat absolut nimic. Nu am văzut niciun un kilogram de grâu, iar acum vrea să primească bani nemunciţi. Este anormal aşa ceva, noi nu avem ce mânca, iar alţii vor să înşele statul. Precis sunt mână în mână cu cei de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, care le-au primit cerera, dar nu au verificat şi dacă sunt în regulă. Noi am făcut sesizare, iar cei de acolo ne-au spus că societatea respectivă va primi răspuns şi nu noi. Păi în ce ţară trăim domnişoară ? Este posibil aşa ceva. Dacă nu avem bani trebuie să suportăm totul  “, a spus Romulus Oprescu, în vârstă de 69 de ani, din comuna Padea din Dolj.

Multe nereguli

Emil Călugăru, directorul APIA Dolj, recunoaşte că firma din Filiaşi a declarat în fals atunci când a depus cerea pentru subvenţie„ În urma controlului am descoperit erori grave. Cele 109 hectare declarate la plată nu au fost muncite deloc. Oamenii au avut dreptate atunci când au spus că terenurile sunt pline de buruieni. Suma pe care trebuiau să o primească era de 10.000 de euro, dar au fost scoşi de la plată. Au declarat şi blocuri fizice eronate “, a declarat şeful de la APIA.

„Am depus să primesc bani“

Administratorul societăţii SC Asostar Company SRL a recunoscut că terenurile nu au fost muncite absolut deloc „Am depus să primesc bani, asta este. Am fost scoşi de plată, iar de acuma înainte vom vedea ce este de făcut. Nu toţi fac la fel, asta este “, a declarat Cezar Stan.

Reziliează contractele

Oamenii au mai declarat că cei de la APIA i-au tratat urât în momentul în care au mers să vadă dacă societatea din Filiaşi a primit subvenţie, deşi nu a muncit absolut deloc cele 109 hectare de teren  „Pe Drăgancea l-au arestat că a luat mită. Numai nereguli sunt la APIA Dolj, iar nimeni nu face nimic. Noi am fost daţi afară pe uşă când am întrebat câţi bani a luat firma SC Asostar Company SRL“,a declarat Constantin Vasile, de 79 de ani, din comuna Padea. Ţăranii au mai precizat că vor să rezilieze contractele şi să se mute la un alt arendaş.


Emil Călugăru, directorul APIA a mai declarat că firma din Filiaşi poate fi exclusă de la plata subvenţiei.

Oamenii din comuna Padea, au mai precizat că firma din Filiaşi nu le-a dat să citească contractul „Ne-a pus să trecem într-un tabel, iar noi am avut încredere şi am semnat ca primarul. Acum ne-am trezit înşelaţi şi fără nimic. Cum este posibil ca cei de la APIA să treacă o firmă la paltă, iar aceasta să nu muncească deloc terenul. Păi dacă eram eu în locul celor de la  SC Asostar Company SRL nu cred că mă băga nimeni în seamă. Sunt prea mic pentru astfel de lucruri. La noi în ţară cu bani rezolvi totul domnişoară“, a mai spus un agricultor.  

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă