Soţul actriţei Nataşa Raab, umilit la Spitalul din Craiova. „Am cancer, nu mă interesează scandalul dintre voi, medicii. Eu vreau să trăiesc!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nataşa Raab şi sotul său, medicul Val Guţul

Val Guţul a fost programat vineri pentru o operaţie la secţia de Urologie. Pentru că medicul ales a fost dr. Mugur Riza care se află în dizgraţia conducerii secţiei, intervenţia a fost reprogramată. Doctorul şi pacientul au fost împiedicaţi de agenţii de pază să intre în sala de operaţie şi au reclamat la poliţie cele întâmplate. Plângere vrea să facă şi directoarea medicală care susţine că ar fi fost agresată de dr. Riza pe holul spitalului.

Val Guţul, în vârstă de 66 ani, soţul actriţei Nataşa Raab, suferă de cancer la vezică. Şi el este medic şi în trecut chiar a condus Serviciul de Ambulanţă din Craiova.  Boala a recidivat şi bărbatul s-a internat miercuri, 13 martie, la spitalul de urgenţă din Craiova pentru a fi operat.

"Am ajuns la spital cu sângerare. Medicul ales de mine să mă opereze a fost dr Mugur Riza. Am dreptul ăsta să-mi aleg doctorul. M-a mai operat şi am încredere. La început, seful de secţie Paul Tomescu mi-a spus că voi fi operat vineri, 15 martie. Asta mi s-a spus şi dimineaţa la vizită. După aceea, însă, s-au răzgândit. Au spus că dr. Riza nu mă poate opera până luni, că asta e decizia conducerii spitalului. Am auzit că fusese dat afară şi au fost nevoiţi să-l reangajeze conform unei hotărâri judecătoreşti. Dar, le-am spus.  Am cancer, nu mă interesează scandalul dintre voi, medicii. Eu vreau să trăiesc!", a declarat Val Guţul.

Pacientul împreună cu medicul Riza au vrut să intre în blocul operator, dar nu au fost lăsaţi de agenţii de pază ai spitalului. "Cea care le-a spus agenţilor să nu ne lase să intrăm în sala de operaţie a fost Mihaela Cheie, directoarea medicală. Nu ştiu ce vor. Doctorul Paul Tomescu m-a sunat şi mi-a spus să vin să-l operez pe Val Guţul şi după aceea au zis să operez luni. Nu se poate să ne jucăm cu viaţa oamenilor. Pacientul trebuie operat, cine răspunde dacă păţeşte ceva până luni când mă lasă ei să intru în sala de operaţie?", a declarat dr Mugur Riza.

Val Guţul şi dr. Mugur Riza au mers la Poliţie să povestească tot ce s-a întâmplat 

Directorul medical, Mihaela Cheie, are însă o altă variantă. "S-a legat de mine din senin. Nu se mai poate aşa. M-a înjurat, m-a jignit. Mi-a luat mâna şi mi-a întors-o la spate, m-a trântit de tocul uşii. Nu se poate. Nu se poate numi medic. A făcut numai rău. Mimează operaţii, îşi bate joc de pacienţi. Din cauza lui au murit 6-7 oameni. Am depus plângere la Parchet în urmă cu 7-8 luni. Aştept rezultatul anchetei. Am cerut să plece din spital, dar instanţa l-a adus înapoi. Nu ştiu ce vom face cu acest medic. A făcut spitalul de râs", a declarat la rândul său  Mihaela Cheie, directorul medical al Spitalului de Urgenţă de la Craiova.

Dr. Mihaela Cheie, director medical, a fost la IML şi şi-a luat certificat medicol-legal pentru excoriaţiile de pe mână

Întrebat de acuzaţiile aduse, dr. Riza a spus: "Femeia asta nu ştie ce vorbeşte, atâta ură are în suflet. Am omorât eu oameni? Niciodată un pacient nu m-a reclamat. Nu-i e ruşine? vor să tac? Uite că nu tac, să vedem ce vor face".

Seful de la urologie, Paul Tomescu, acuzat de mai multe cadre medicale că nu este în stare sa rezolve probleme din secţia sa, a încercat să-i inducă în eroare pe ziaristi. Prima dată a spus că a aprobat operaţia în cazul pacientului Val Guţul, iar  ulterior  şi-a schimbat declaraţia. "Eu i-am spus de la început pacientului că va fi operat luni. Nu îmi asum nimic, nu eu fac scandal. Riza face", a spus seful sectiei de urologie.

Val Guţul a rămas internat şi speră ca luni să fie operat.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile