Şi-au pierdut unicul copil în apele Jiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băiatul de 13 ani plecase la grătar cu familia şi prietenii, pentru a sărbători Sfânta Maria, pe malul râului.Cristian Vrăbiescu a intrat în apă împreună cu o fetiţă, fără ca niciunul dintre ei să ştie să înoate

Micuţul venise pe malul Jiului pentru a petrece onomastica unei vecine. În timp ce părinţii sărbătoritei puneau carnea pe grătar, cei doi copii au intrat în Jiu să se răcorească. Apa în zonă este foarte adâncă, iar într-o clipă de neatenţie cei doi au fost luaţi de curenţi. Un bărbat care se afla pe mal a sărit în apă şi a reuşit să o salveze doar pe fetiţă. Părinţii băiatului de 13 ani au leşinat în momentul în care au aflat că unicul lor copil, care este înfiat, a decedat. „Mămică, m-ai lăsat singură. După ce o să te înmormântez, eu mă omor. Nu am pentru ce să mai trăiesc. Tu erai lumina ochilor mei, pentru tine trăiam. De ce, Doamne, l-ai luat, că era un boboc, nu a făcut rău nimănui“, jelea mama lui Cristian.

Salvatorul şi-a pierdut sora tot în apele Jiului

Bărbatul care a reuşit să o salveze pe prietena lui Cristian a declarat cu lacrimi în ochi că nu a mai putut să îl prindă de mână şi pe băiat. „Am scos fetiţa la suprafaţă. Era în stare de şoc, dar respira. Pentru Cristian nu am putut face nimic. Ştiu ce înseamnă să pierzi pe cineva în apele Jiului, sora mea s-a înecat tot aici“, a spus salvatorul fetiţei.

Pompierii au căutat trupul neînsufleţit al copilului câteva ore bune. În această dimineaţă au reluat căutările şi l-au găsit. „ Apa este foarte adâncă, iar operaţiunea a fost una destul de grea. Trupul băiatului a fost scos la suprafaţă astăzi“, a spus Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj. 
     
Fetiţa care a fost salvată de la moarte a primit îngrijiri medicale, iar acum este în afara oricărui pericol.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete