Scandal din nou la biserica din cartierul Bariera Vîlcii. Groparii săltaţi de poliţie şi duşi cu duba la secţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Enoriaşii care aparţin de biserica „Sfânta Paraschiva“, din cartierul Bariera Vîlcii, din Craiova, au mers în această dimineaţă să discute cu o comisie din cadrul Mitropoliei Craiova, cu privire la schimbarea preotului. După câteva minute au apărut şi groparii, care au intrat în lăcaşul de cult şi au început să facă scandal.

În această dimineaţă un nou scandal a pornit din nou la biserica „Sfânta Paraschiva“, din cartierul Bariera Vîlcii. Enoriaşii au fost la un pas să se ia la bătaie cu groparii, care au intrat peste ei şi i-au ameniţat „Groparii de aici sunt penticostali. Până la urmă nici nu au ce văuta în această parohie. Au intrat peste noi şi ne-au vorbit urât. Noi am încercat să discutăm cu cei de la Mitropolie şi să le spunem că nu suntem de acord cu schimbarea preotului“,a  spus un craiovean.

A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru a calma spiritele la biserica din cartierul Bariera Vîlcii. Groparii au fost duşi la audieri cu duba, iar în acest moment dau declaraţii.

Enoriaşii nu sunt de acord cu mutarea preotului Cristian Alexie în altă parte. Duminica trecută au fost la un pas să îl linşeze pe noul părinte. Ba mai mult l-au sechestrat în lăcaşul de cult.

Mitropolia susține că vechiul preot a fost schimbat, întrucât este acuzat într-un dosar penal, după ce ar fi cheltuit banii pe care trebuia să îi investească în biserică în interes personal.

Vom reveni cu amănunte!

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare