Povestea poetului Traian Demetrescu, spusă la „Aman“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman

Craiovenii pot răsfoi până pe 12 noiembrie cărţi din colecţia Bibliotecii Judeţene, ce vorbesc despre viaţa şi opera poetului.

Expoziţia de carte cuprinde peste 70 de volume cărţi şi periodice. Cititorii gasesc aici repere biografice, pagini alese, versuri, referinţe critice în volume şi în periodice şi colaborări la reviste literare craiovene.

Traian Rafael Radu Demetrescu, cu pseudonimul literar Tradem, care semna ocazional şi Traian Demetrescu-Tradem (n. 3 noiembrie 1866, Craiova - d. 17 aprilie 1896) a fost considerat de critici un epigon al lui Mihai Eminescu.

A fost al doilea copil, din cei şapte, ai părinţilor săi Radu Dumitru şi Ioana Anica.

Traian Demetrescu a scris versuri încă de când era elev. În anul 1883, a publicat în revista „Literatoru“, editată de Alexandru Macedonski, câteva poezii, printre care „Meditaţiune“, „Bătrâneţe“, „Plânsul fericirii“, „Nenorocire“. Primul volum de versuri al lui Traian Demetrescu, apărut sub pseudonimul, Tradem, a fost prefaţat de Macedonski.

La Craiova, pe strada Traian Demetrescu nr. 13, se află Casa Memorială Traian Demetrescu, în care sunt expuse obiecte ce au aparţinut poetului.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor