Povestea lui Theodor Matican, campionul care îşi înfruntă în fiecare zi destinul. Adolescentul a obţinut primul loc la Cupa Mondiala de Paraciclism din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Theodor Matican, în vârstă de 17 ani, din Craiova, a fost diagnosticat cu pareză cerebrală, însă le-a arătat tuturor că se poatre şi a reuşit să obţină premii şi medalii la competiţii sportive destinate persoanelor la fel de hotărâte ca şi el.

Adolescentul a reuşit să obţină primul loc la la Cupa Mondiala de Paraciclism, în oraşul Castiglione delle Pescaia (Italia), la categoria juniori II, proba contra-timp. Teo a adunat de-a lungul timpului suficient de multe medalii, iar toate stau la loc de cinste în camera băiatului de 17 ani. 

Theodor Matican vorbeşte cu greu, însă îi este mult mai uşor să schieze, să înoate sau să meargă cu bicicleta. Pentru el coborâtul lin al pârtiei, mângâierea apei din bazin sau arta pedalatului sunt cu lucruri care îl fac să uite de tot. Adolescentul în vârstă de 17 ani este elev la la Colegiul Tehnic Energetic Craiova la clasa sportivă. Băiatul s-a născut cu pareză cerebrală, iar cu ajutorul părinţilor care sunt medici a reuşit să facă primii paşi la vârsat de 3 ani. Campionul care îşi înfruntă zilnic destinul a reuşit să obţină nota 8,15 la examenul de capacitate.  

În clasamentul general al Cupei Mondiale de Paraciclism Theodor Matican a ocupat locul 16. „Teo din punctul meu de vedere are o voinţă de fier. Este foarte greu pentru copiii normali să participe la astfel de competiţii. Vă daţi seama că pentru cei cu dizabilităţi este de zeci ori mai dificil”, a povestit Sorin Matican, tatăl campionului.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €