Poliţistul şpăgar din Coşoveni a fost pus în liberate. Agentul de poliţie a cerut mită două sticle de alcool unor şoferi care au încălcat legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Denis Durău, agent de poliţie la Secţia IV Coşoveni, a fost arestat pe data de 30 decembrie 2011, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Agentul a fost pus în libertate de către Tribunalul Dolj până la definitivarea procesului. 

Poliţistul, în vârstă de 33 ani, a fost reclamat la 112 de doi şoferi, pe care i-a oprit în trafic pe raza localităţilor Malu Mare şi Rojişte, din Dolj, că le-a pretins bani şi sticle cu băuturi alcoolice. Denunţătorii le-au declarat procurorilor că agentul i-a atenţionat că au încălcat regulile de circulaţie,  depăşind alte autoturisme pe linia  continuă şi, ca să nu-i sancţioneze, a cerut de la unul 300 de euro şi a primit 250 de lei, de la celălalt luând două sticle cu whisky.

Tribunalul Dolj l-a pus în libertate pe agentul din Coşoveni pe data de 16 ianuarie, însă procurorii au făcut imediat recurs.

Curtea de Apel din Craiova a respins acţiunea formulată de procurori, iar Cristian Denis Durău a fost pus în libertate.

Agentul de poliţie la Secţia IV Coşoveni trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat şi la toate termenele de judecată, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare