Paul Eugen Chelu când nu salvează oameni, repară calculatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierul de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Craiova este pasionat de informatică.

De mic copil a muncit pentru a-şi câştiga existenţa pe cont propriu. A lucrat la o firmă de pază, la Poliţia Comunitară, iar acum este subofiter operativ în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj. „Pot spune că am ajuns fără să vreau la pompieri. Mă întorceam într-o zi de la muncă şi am văzut mulţi tineri în faţa instituţiei. M-am dus şi eu acolo, am completat mai multe formulare  şi mi-am depus dosarul. Am avut emoţii, dar am zis că trebuie să reuşesc şi aşa a fost. Am învăţat şi m-am antrenat zilnic câteva ore bune, pentru că au fost şi probe fizice. Dar a meritat. Am obţinut nota 10, am intrat primul“, a spus pompierul.

Pasionat de informatică

Tânărul susţine că a învăţat repede să repare softuri la calculator, iar acum este căutat de majoritatea prietenilor care au probleme. „Şi acum am acasă două calculatoare pe care să le repar. Îmi place ce fac, doar am vrut să urmez Facultatea de Electrotehnică din Craiova, dar la vremea aceea nu s-a putut. Dar niciodată nu este prea târziu să îţi urmezi visul. În momentul de faţă îmi place meseria pe care o am şi nu vreau să renunţ la ce am obţinut“, a povestit Paul Chelu.

A sărit în foc să salveze oameni

Salvatorul a participat la numeroase evenimente din anul 2006, de când lucrează în cadrul ISU Dolj, până în prezent. „La un incendiu trebuie să fii în alertă, să scoţi victimele imediat din foc. Este tragic ce se întâmplă, dar noi trebuie să fim tari şi să ne menţinem calmul şi să îi ajutăm pe cei care se află în astfel de situaţii. Ne afectează, că doar suntem oameni, dar asta este meseria noastră“, a încheiat Paul Eugen Chelu.              

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”