O bătrână din Craiova se plânge că Asociaţia de Proprietari încearcă să o păcălească „Mi-am plătit întreţinerea, dar îmi cer restanţe 900 de lei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 77 de ani, din Craiova, s-a pomenit, peste noapte, că are de plătit o datorie de 900 de lei la Asociaţia de Proprietari a blocului în care locuieşte. Bătrâna susţine că şi-a plătit facturile la timp şi chiar poate dovedi acest lucru, pentru că şi-a păstrat chitanţele din anul 2006 până în prezent.

Lelia Vrăjitoru a fost la un pas de infarct în momentul în care a aflat că figurează cu restanţe la Asociaţia de Proprietari. „Era să cad jos din picioare. Eu am probleme cu inima şi imediat mi-a venit rău când am văzut că figurez că nu mi-am plătit factura pe luna martie în anul 2011. De la 500 de lei mi-au pus penalităţi lună de lună, iar acum am de achitat 900 de lei. Bine că am păstrat toate chitanţele şi nu au ce să îmi facă. Le-am cerut să îmi spună cum s-a întâmplat acest lucru, însă toată lumea a dat din umeri şi mi-au spus că trebuie să plătesc. O să dau Asociaţia de Proprietari „Piaţa Unirii" în judecată. Nu se poate aşa ceva! Au văzut că sunt bătrână şi au zis că mă pot păcăli mai uşor", a povestit, supărată, bătrâna.

Conducerea Asociaţiei de Proprietari din Craiova ridică din umeri şi susţine că nu ştie cum a apărut această datorie. Dan Rotariu, preşedintele asociaţiei a spus că bătrâna trebuie să plătească datoria de 900 de lei, iar abia dacă se va stabili că a fost o greşeală o să-şi primească banii înapoi.

Lelia Vrăjitoru este revoltată şi spune că dacă plăteşte cei 900 de lei, nu se va mai descurca cu banii. „Trebuie să fac eu foamea pentru greşeala altora", s-a plâns bătrâna."De vină e fostul administrator, care a fost dat  afară. Vom face verificări pentru a vedea care e situaţia".Ileana Lazăr, administratorul Asociaţiei de Proprietari din Craiova.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”