Ministrul Economiei despre Oltchim:’’Este un fel de cutie neagră a crizei de mangement a proprietăţii de stat din ultimii 20 de ani’’

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Economiei a declarat că fabrica din Râmnicu Vâlcea va fi privatizată

Varujan Vosganian, ministrul Economiei, a declarat că privatizarea Oltchim va începe în luna iunie. Aproximativ 1. 000 de angajaţi Oltchim au protestat, marţi, în faţa sediului Guvernului, fiind nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile şi că urmează să fie disponibilizaţi.

Vosganian a declarat astăzi la Craiova că a primit pe data de 9 aprilie evaluările datoriilor Oltchim de la administratorii judiciari, iar procedura de privatizare va începe în luna iunie.’’Mi-au comunicat administratorii judiciari evaluările finale privind datoriile Oltchim. Din păcate Oltchim este recorderul absolut al industriei economiei naţionale. Nu a existat nicio companie din industria prelucrătoare care să adune datorii atât de mari- 793 de milioane de euro, o sumă enormă şi responsabilităţile pentru aceasta, efective  ale celor care au condus combinatul le-am prezentat. Există, fireşte, şi responsabilităţi mai largi, ale clasei politice, ale unor reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ale unor reprezentanţi ai sindicatelor”, a declarat Vosganian.

Vosganian a mai declarat că în momentul de faţă la Oltchim se lucrează la un sfert de capacitate.’’Eu cred că opinia publică a înţeles că Oltchim este un fel de cutie neagră a crizei de mangement a proprietăţii de stat din ultimii 20 de ani’’, a declarat ministrul Economiei.

Aproximativ 1. 000 de angajaţi Oltchim şi Arpechim au protestat, marţi, în faţa sediului Guvernului, fiind nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile şi că urmează să fie disponibilizaţi.

 

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie