Maria Schutz, candidată la Senat, a fost mazilită de PSD după ce a apărut în stenogramele lui Voicu. Vezi în ce scandaluri a fost implicată!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia de afaceri din judeţul Dolj, Maria Schutz, a devenit cunoscută în urma a două scandaluri celebre. Schutz după ce a fost mazilită de PSD a decis să se înscrie în PP-DD pe listele căruia candidează pe Colegiul 4 de Senat.

Maria Schutz a fost acuzată în anul 2006 de oamenii din comuna doljeană Rast că şi-a protejat de viitură terenurile pe care le deţine în zonă. Localnicii au declarat atunci că femeia de afaceri a deviat apele, iar astfel sute de familii au rămas fără gospodării.

Schutz apare şi în stenogramele convorbirilor telefonice ale senatorului Catalin Voicu, in dosarul in care acesta e cercetat pentru trafic de influenţă. Voicu ar fi intervenit sa o ajute pe Maria Schutz să scape de un dosar penal „Băga-mi-aş p... în Geoană şi cu toţi americanii lui, care ni i-a adus la Curtea Supremă, că mulţi au dosare. Şi cu toate golăncile, cu şeful organizaţiei PSD de la Dolj. Schutza aia cu serele, cu tot... Păi, şefa doamna Cristea de la Dâmboviţa, la fel, şi nu-ţi mai dau nume, că nu-i frumos. Mulţi! Dom'ne, i-am rezolvat pe toţi, dom'ne, că unde n-a fost loc de rezolvat, am dat suspendare, n-a plecat cu puşcărie, alţii le-a dat 10 ani, unul dintre avocaţi zice: „Dom'ne, nu-i e ruşine, dom'ne?" „Dom'ne, zic, asta a fost!”  (...), i-ar fi spus Voicu lui Alexandru Mazăre, în noiembrie 2009.

Schutz apare şi in stenogramele convorbirilor telefonice ale senatorului Catalin Voicu



„M-am dus la PP-DD pentru că este cel mai important partid din ţară. Nu am fost mazilită niciodată de PSD. Vechii mei colegi au rămsa tot ei să îşi continue calitatea de parlamentar. Nu eu am dat drumul la ape atunci la Rast, totul a fost din ordinul prefectului de atunci“, a spus Maria Schutz. 

Statul, ţepuit după aceeaşi reţetă

Schutz a devenit membru în cadrul biroului executiv al organizaţiei doljene în anul 2002. În aceaşi perioadă Schutz şi-a dezvoltat şi afacerile, toate în domeniul agriculturii. Numai că, la scurt timp după ce a pus mâna, prin privatizare, pe numeroase active ale statului, Schutz a „patentat” o metodă proprie de a scoate profit: le-a pus pe toate pe butuci prin inginerii financiare, avându-i drept complici pe funcţionari ai statului. Aşa s-a întâmplat în cazul Orser Oradea şi Sere Codlea, procurorii DNA descoperind că afacerista a folosit aceeaşi „reţetă” în ambele privatizări.

În octombrie 2002, ADS a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de acţiuni la Orser SA Oradea cu societatea Worldser Ţuglui, care a concesionat şi 104 hectare de teren. Societatea controlată de Maria Schutz a câştigat licitaţia, oferind cel mai mic preţ, şi totodată şi-a asumat obligaţia să realizeze un program de investiţii din surse proprii în valoare de două milioane de dolari în doi ani. Worldser Ţuglui se înscrisese la licitaţie la mai puţin de o lună de la înfiinţare. Ulterior, şeful ADS, Corneliu Popa, a prelungit la cinci ani perioada investiţiilor, printr-un act adiţional încheiat fără aprobarea CA. Pe perioada derulării contractului, Maria Schutz a prezentat date nereale, care atestau realizarea investiţiilor asumate. În realitate, majoritatea activelor Orser Oradea au fost înstrăinate către Gini Transcom SRL Craiova, în baza unor datorii fictive.

Maria Schutz a fost trimisă în judecată în decembrie 2007, procurorii acuzând-o pe afacerista craioveană de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi două infracţiuni de bancrută frauduloasă în formă continuată, cu un prejudiciu total de peste cinci milioane de euro. Procesul care se afla pe rol la Tribunalul Bihor a fost suspendat în anul aprilie 2009.

Conform declaraţiei de avere Maria Schutz are trei terenuri, dintre care două agricole - unul de 20.230 metri pătraţi în comuna doljeană Ţuglui şi unul de 1.400 de metri pătraţi în Pucioasa, precum şi un teren de 500 de metri pătraţi în Craiova, dobândit în anul 2005. Are o casă de locuit în Pucioasa, un apartanent în Craiova şi alt apartament în Codlea şi este acţionară la trei societăţi comerciale, dintre care două cu profil agricol şi una de asigurări, la care deţine acţiuni şi părţi sociale în valoare de 38.000 de lei.

Maria Schutz candidează pe Colegiul 4 de Senat din partea PP-DD împotriva senatorului Mario-Ovidiu Oprea de la USL şi a lui Marcel Marcea de la ARD. 

În stenograme Voicu recunoaşte în convorbiri că ar fi intervenit pentru rezolvarea unor dosare penale, inclusiv cele ale Mariei Schutz.
Femeia de afaceri a negat că Voicu a intervenit la vreo instanţă în dosarul în care este judecată pentru corpuţie. În anul 2010 când Maria Schutz era vicepreşedinte al PSD a ieşit din sediul DNA plângând.


Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea