Magazinele din Gara Craiova au intrat în atenţia poliţiştilor. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 23.000 de lei în urma unui control

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au aplicat sancţiuni în valoare de 23.000 de lei Foto: Arhiva

Poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi au controlate societăţile comerciale aflate în incinta staţiei Căi Ferate Craiova, acolo unde sunt amenajate puncte de lucru ale mai multor societăţi comerciale, cât şi în zonele adiacente. În urma verificărilor au aplicat sancţiuni în valoare de 23.000 de lei.

Poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova au controlat nouă puncte comerciale şi au aplicat patru sancţiuni în valoare de 23.000 de lei. Au confiscat bunuri în valoare de 800 de lei, constând în cantitatea de 150 de litri băuturi alcoolice şi 400 de ţigarete. „Un exemplu în acest sens îl reprezintă controlul efectuat la punctul de lucru ce aparţine unei S.C. situat în cadrul Complexului comercial al Staţiei C.F. Craiova, unde s-a constatat că reprezentantul agentului economic deţinea în magazin, în vederea comercializării, cantitatea de 150 de litri băuturi alcoolice pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Agentul economic a fost sancţionat contraveţional de poliţişti conform prevederilor Legii nr. 12/1990 republicată cu amendă în valoare de 20.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea cantităţii de băuturi alcoolice”, menţionează IPJ Dolj.

Mai multe pentru tine:
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG