Gaz Metan CFR s-a întors neînvinsă din Serbia. Gane: „M-a bucurat atitudinea jucătorilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Divizionara secundă craioveană Gaz Metan CFR a încheiat cantonamentul de la Donji Milanovac aşa cum l-a început, cu un rezultat de egalitate. Elevii lui Jerry Gane au remizat, 1-1, cu gruparea croată NK BSK Bijelo Brdo, iar antrenorul s-a declarat mulțumit de stagiul de pregătire.

Gruparea de la Depou s-a întors neînvinsă din Serbia, iar jucătorii au primit liber în acest weekend, urmând ca de luni să se întoarcă la antrenamente. Următoarea săptămână va fi una încărcată pentru Gaz Metan CFR, care va disputa două jocuri de verificare.

În ultimul amical din Serbia, craiovenii s-au jucat cu ocaziile în prima repriză. În trei rânduri japonezul Yuki a trecut pe lângă gol. Şansele s-au răzbunat, iar croaţii au deschis scorul din penalty, după o intrare imprudentă a lui Paul Irimescu.

În partea secundă, nu au mai fost ratări singur cu portarul, specialitatea lui Yuki, ci bările porţii s-au opus egalării. Le-a nimerit în două rânduri Dani Oprea şi o dată Alin Vigariu. Golul a picat tot din penalty, cu 15 minute înainte de final. Lovitura de la 11 metri a fost obţinută de Oprea şi transformată de Neacşa.

Antrenorul Jerry Gane a mizat pe: S. Ciucă - Roşianu, R. Barbu, Cruşoveanu, Mirescu - Vigariu, P. Irimescu, Rioşanu, Niţă - Yuki, Boroiban. În minutul 60 au intrat Neagoe, Firoiu, Nicola, Pătrană, Oprea, Surugiu, Neacşa, Trifu şi Mitroi.

Referitor la jocul cu Bijelo Brdo, Gane a spus, pe site-ul oficial al clubului: „M-a bucurat atitudinea jucătorilor, chiar dacă nu am obţinut decât un egal. Băieţii au adus uşor mingea în faţa porţii: am avut trei bare, şapte-opt ocazii, unele singur cu portarul, dar ce să-i faci, ghinionul nu poţi să-l antrenezi. În plus, nu e uşor când e ultima zi de cantonament şi toată lumea e cu gândul la plecare“.

Miercuri, de la ora 18.00, pe stadionul Extensiv Parc, Gaz Metan CFR Craiova va întâlni divizionara C Rapid Piatra Olt, iar sâmbătă, de la ora 11.00, la Depou, pe Minerul Mătăsari.

Rezultatele înregistrate în perioada de pregătire:

Gaz Metan CFR – U. Craiova 3-4
Au marcat: Boroiban (2), D. Oprea

Gaz Metan CFR – Apă Craiova 5-1
Au marcat: Yuki (2) Trifu, I. Găman, Neacşa

Gaz Metan CFR - FK Bezanija Belgrad 2-2
A marcat: Niţă (2)

Gaz Metan CFR – Hajduk Veljiko 4-0
Au marcat: Pătrană, Vigariu, D. Oprea (2)

Gaz Metan CFR - NK BSK Bijelo Brdo 1-1
A marcat: Neacşa.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța