FOTOGALERIE / Universitatea Craiova, rătăcită între ligi

În 1954, spun bătrânii, a nins cu zăpadă roşie şi Universitatea a trecut din Divizia C în B. Zece ani mai târziu, echipa lui Lungan, Bărbulescu sau Lovin promova în Divizia A.

Au urmat decenii pline de spectacol sportiv, de amuzament şi profesionalism. Clipe de uimire, de extaz şi dezamăgiri. Au curs şi urale şi lacrimi pe Stadionul Central.

O privire aruncată în fugă peste istoricul „iubirii alb-albastre“  ni-l dă pe Ion Oblemenco golgheterul all-time al Universităţii Craiova, ani la rând şi golgheterul României. Cine a prins o finală a Cupei României, cea cu Rapid, de exemplu, din 1974-1975, îşi aduce aminte că Rainea, acuzat de un arbitraj incorect, a fost „gratulat“ de către suporterii Ştiinţei cu „să nu vină la Craiova, că îl împuşcăm ca pe Kennedy la Dallas“.

În sezonul 1979-1980, Ştiinţa devenea campioană naţională, pentru ca, un an mai târziu, să reuşească eventul: cupa şi campionatul. În ’83, Craiova Maxima ajungea prima echipă românească în semifinalele Cupei UEFA, prima formaţie din România care elimina o echipă nemţească (FC Kaiserslautern). În ’84, gruparea din Bănie dădea la naţională nu mai puţin de 14 jucători!

Declinul vine, pentru Universitatea Craiova, în 2004-2005, când, după 40 de ani de la accederea în Divizia A, echipa cade din nou în B, iar ghinioanele s-au ţinut lanţ. Doar şase ani a mai ţinut miracolul primei Ligi. De la toamnă, Universitatea Craiova ar putea juca în Liga a II-a a României sau poate chiar în Liga a III-a, în situaţia în care nu-şi rezolvă datoriile către terţi şi problema stadionului. Astfel, alb-albaştrii vor ajunge la Mătăsari, în judeţul Gorj, sau la Berbeşti, în Vâlcea. 

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO

Colegă de ligă cu Mătăsari

În judeţul Gorj, puţin mai sus de Turceni, pe lângă o exploatare minieră de lignit, străjuit de utilaje şi o pădure, se află stadionul celor de la Clubul Sportiv Minerul Jilţ Mătăsari. O echipă de Liga a III-a cu stadion de Liga I, după spusele directorului sportiv al clubului, Ion Şolea. Nu au mult, dar şi-au încropit o sală de forţă, o saună, birouri ale conducerii şi vestiare. Au 600 de locuri pe scaune, dar care mai trebuie reparate.Terenul e îngrijit, păcat că e singurul.
„Ne-ar mai trebui un teren de antrenament ca să-l ţinem pe acesta într-o stare cât mai bună“, explică Ion Şolea. A jucat 12 ani fotbal la Pandurii, în Liga a II-a, şi de mic urmăreşte Universitatea. „E o echipă-fanion a României, nu numai a Olteniei. Şi aici, în Gorj, e mai iubită decât Pandurii“, mărturiseşte directorul sportiv. Apoi vine şi şocul. Îl întrebăm de un posibil meci cu formaţia Craiovei şi ne priveşte ca şi cum am fi făcut o glumă nereuşită. Îl asigurăm că nu e o întrebare capcană. „E strigător la cer ca o echipă cu istoria Craiovei să joace în Liga a III-a. Nu merită aşa ceva, în primul rând datorită suporterilor. Păi nu are nicio echipă din ţară galerie ca a Craiovei“, spune Ion Şolea. Nu vrea să ne dea un pronostic pentru un eventuală partidă între Minerul Mătăsari şi Universitatea. Îi e greu să creadă că se pot întâlni, mai ales că, ne spune glumind, „noi s-ar putea să jucăm în Liga a II-a. Suntem într-un litigiu acum, dar, dacă se va respecta regulamentul, ar trebui să fim în liga secundă“.

Ieşim de pe teren, părăsim baza sportivă, trecând printr-un pasaj prin care nu încap un om şi o maşină deodată, şi gândul se îndreaptă către autocarul Craiovei: pe-acolo se trece?

Lăpuşata nu ne vrea

Pe stadionul din comuna Berbeşti, judeţul Vâlcea, îşi dispută meciurile de acasă CS Ghecon Lăpuşata. Pe teren, însă, se disputa un meci pe viaţă şi pe moarte între două echipe de puşti de liceu. Se relaxau la un fotbal, într-o pauză. Erau la practică acolo. Dezbrăcaţi până la brâu, cu iarba de pe teren trecându-le mult de glezne, pasau, alergau şi trăiau febra sportului-rege.

„Aşa rău a căzut Craiova? Nu credeam că o să văd echipa asta aici, pe teren. Am ţinut trei ani cu ei, dar acum ţin cu Steaua“, ne spune Vasile Dinică, unii dintre sportivii ad-hoc, de numai 15 ani.

Peste drum de vestiarele în paragină, aproape de tribuna care e un simplu bloc de beton, Ion Caralicea, lăcătuş în Berbeşti, se ascunde de soare. Bărbatului de 58 de ani îi piere zâmbetul când aude de Universitatea Craiova. „Hoţii au adus-o aici. Echipa asta ar trebui să fie tot în A. Era mândria noastră. Pe timpuri, ne adunam 4-5 autobuze şi plecam la Craiova, la meci. Le-am văzut pe Benfica, pe Kaiserslautern. Se adunau 20-30.000 de suporteri pe stadion şi ieşea o nebunie. Şi acum să ajungă aşa?!“, spune bărbatul. E oltean, deci ţine cu Ştiinţa, ne asigură.
Îl cheamă pe colegul său, Constantin Bârsan, care ştie mai multe despre terenul din comună. „E un băiat, Manea, parcă. El se ocupă. Are plasele, are tot. Despre Craiova, ce să mai zic!? E păcat“, mărturiseşte nedumerit omul. Ne întoarcem în oraş. Bănia e numai la 95 de kilometri de Berbeşti şi la încă aproape 100 de Mătăsari. Însă până la Benfica Lisabona sau Kaiserslautern, istoria a încetat să mai măsoare distanţele.

Palmaresul Universităţii Craiova

Ştiinţa a fost de patru ori Campioana României (1974, 1980, 1981, 1991), de cinci ori vicecampioană (1973, 1982, 1983, 1994, 1995) şi de şapte ori a ocupat locul al treilea (1967, 1975, 1977, 1984, 1986, 1990, 1993). Studenţii au ţinut Cupa României de şase ori (1977, 1978, 1981, 1983, 1991, 1993) şi au jucat finala în cinci rânduri (1975, 1985, 1994, 1998, 2000). În competiţiile internaţionale, Ştiinţa a fost prima echipă din România, semifinalistă a Cupei UEFA (1983) şi a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni în 1982. Alb-albaştrii au reuşit Eventul de două ori, în 1981 şi în 1991.