FOTO Ciobanii îşi negociază miei direct din stână. Fermierii au deja o listă lungă de clienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ferma lui Alexandu Pavel, din comuna Drănic din Dolj, miei au zilele numărate. Ciobanii susţin că au deja o listă lungă de clienţi.

Alexandru Pavel a povestit că de ani buni nu mai merge cu miei la piaţă, pentru că are deja clienţii lui. „Am deja 60 de persoane care au anunţat că vor să cumpere. Anul acesta am aproximativ 100 de miei de vânzare, iar până la Paşte mai este destul de mult, aşa că sunt convins că o să îi vândă pe toţi până atunci. Cei care cumpără mai mult de cinci miei, beneficiază şi de o reducere de 10%“, a spus fermierul.

Oamenii ştiu că cel mai bun preţ îl obţin dacă merg să îl cumpere pe „Vasilică“ direct de la stâna unde a crescut. „De trei ani cumpăr în fiecare an cu o lună înainte de Paşte miel. Am dat o arvună înainte să fiu sigur că nu rămân fără carne de miel. Anul acesta m-am decis să cumpăr unul de carne. Acum are 25 de kilograme, însă până la Paşte ajunge undeva la 35 de kilograme. Am negociat deja şi preţul, iar eu spun că sunt în avantaj“, a povestit un client.

Fermierii au declarat că anul acesta kilogramul de carne de miel nu o să depşească 15 lei. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”