FOTO Cele 24 de ore negre ale lui Gică Popescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul mare fotbalist Gheorghe Popescu a ieşit, ieri, din Penitenciarul Rahova, ca să-şi înmormânteze tatăl, la Calafat. Sfâşiat de durere, sportivul a refuzat să facă orice fel de declaraţii. Alături i-au fost familia, prieteni din lumea sportului, printre care Gică Hagi, Daniel Prodan şi Dan Petrescu, dar şi sute de oameni obişnuiţi.

Cele mai grele 24 de ore pentru fostul fotbalist al Naţionalei, Gică Popescu, au început ieri-dimineaţă, când a primit permisiunea să iasă, timp o zi, din Penitenciarul Rahova, pentru a-şi îngropa tatăl. Constantin Popescu, părintele sportivului, a murit marţi dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, în urma unui infarct.

A plâns când l-a văzut pe Prodan

Condamnat la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare în Dosarul „Transferurilor“, Gică Popescu a ajuns ieri dimineaţă, în jurul orei 7.30, la Calafat, la casa părinţilor lui, nu înainte de a trece pe la Poliţie, conform procedurilor legale. Cum a intrat în casă, sportivul şi-a îmbrăţişat mama, Constantina, devastată de durere, şi a stat cât mai departe de jurnalişti. Fostul căpitan al echipei naţionale, dar şi al Clubului Universitatea Craiova, s-a rezumat doar să le mulţumească ziariştilor că îi sunt alături. 

În ziua neagră a eliberării, Gică Popescu a fost susţinut, pe lângă membrii familiei, şi de sute de oameni din Calafat, dar şi de prieteni din lumea sportului. Printre aceştia, la înmormântare au participat Gică Hagi, cumnatul marelui fotbalist, şi Dan Petrescu. „Este un moment teribil pentru Gică. E bine să ne ştie pe toţi aproape. După cum îl ştiu, cred că o să aibă puterea să treacă peste această tragedie“, a declarat Dan Petrescu. Rând pe rând, la Calafat, au sosit şi Daniel Prodan, Bogdan Stelea, Rodion Cămătaru, Emil Săndoi, Constantin Gâlcă şi Nicolae Manea. Când l-a văzut pe Prodan, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, dar şi fost coleg la Naţională, Gigă Popescu a izbucnit în plâns şi l-a îmbrăţişat. 

Printre cei sosiţi la înmormântare a fost şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dolj, Silviu Bogdan, care a adus o coroană de flori şi din partea antrenorului Stelei, Laurenţiu Reghecampf, dar şi una de la membrii Clubului Pandurii Târgu Jiu. Cu o coroană de flori a venit şi fostul coleg al lui Gică Popescu de la Universitatea Craiova, Gheorghiţă Geolgău, în prezent preşedintele clubului din Bănie. „Este un moment dureros pentru Gică. Îl ştiam pe nea’ Costică de când Gică era junior. Mereu venea la meciuri şi ne încuraja. Am vrut să-i aduc un ultim omagiu şi să-i arăt că toţi suntem alături de căpitanul nostru“, a declarat Geolgău.

Toţi preoţii din Calafat au ţinut slujba

Un alt apropiat al lui Gică, care a venit, ieri, la Calafat pentru a fi alături de prietenul său, a fost Ion Crăciunescu. Fostul arbitru a declarat că sportivul a trecut, în ultima perioadă, „prin tot ce e mai rău pe lume“: condamnarea la închisoare şi moartea tatălui său. „Gică a avut puterea să domine un vestiar întreg în Spania, plin cu mari fotbalişti. Numai noi, în România, nu avem capacitatea să ne apreciem valorile“, a spus Crăciunescu. 

Pe lângă oameni din fotbal, la înmormântare au venit cu coroane de flori sute de locuitori din Calafat, dar şi din localităţile din jur. După o slujba făcută în casa părintească, cortegiul funerar a plecat către Biserica Sf. Nicolae din localitate, unde s-a ţinut o slujbă, la care au participat toţi preoţii de la cele trei biserici din Calafat. Pe tot drumul, Gică Popescu a stat lângă mama sa, transfigurată de durere. Alături de cei doi au fost sora, dar şi soţia sportivului. De acasă la cimitir, Gică Popescu a reuşit cu greu să-şi învingă lacrimile şi, după înmormântare, a plecat acasă, la Bucureşti, ca să-şi vadă copiii. Astăzi-dimineaţă, el era aşteptat înapoi la Penitenciarul Rahova, unde a fost încarcerat în data de 4 martie, pentru a-şi ispăşi restul de pedeapsă. “Gică a avut puterea să domine un vestiar întreg în Spania, plin cu mari fotbalişti. Numai noi, în România, nu avem capacitatea să ne apreciem valorile.“a spus Ion Crăciunescu fost arbitru

A murit de supărare

Constantin Popescu (foto) suferea de cardiopatie ischemică. Luni, acesta a mers la medicul de familie din Craiova, pentru a-şi primi tratamentul obişnuit.  Aşa cum declara doctorul Nicolae Perianu, starea de sănătate a bărbatului era bună, dar nu putea scăpa de marea supărare că fiul său a fost condamnat. După ce s-a întors de la doctor, bătrânul a acuzat dureri cardiace puternice şi, marţi dimineaţă, a decedat. Apropiaţii susţin că inima bărbatului a cedat din cauza tristeţii. „Tot timpul era trist, iar în câteva luni a îmbătrânit zece ani. Era supărat că Gică a fost închis. L-a susţinut şi i-a spus mereu să fie tare, că o să treacă şi asta. A murit de supărare şi cu gândul la copilul lui“, a spus Gigi Baroga (68 de ani), vărul lui Constantin Popescu.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil