Fiul bulibaşei din Filiaşi, achitat de magistraţi, deşi este proxenet de meserie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiul bulibaşei din Filiaşi a fost achitat de Tribunalul Dolj

Dănuţ Constantin zis şi „Giovani“, fiul bulibaşei din Filiaşi şi Constantin Cincu zis şi „Edi“, din comuna doljeană Coţofenii din Faţă, au fost arestaţi anul trecut în luna noiembrie pentru trafic cu minore. Tribunalul Dolj i-a achitat pe cei doi inculpaţi şi a dispus doar măsura obligării de a nu părăsi localitatea.     

Fiul bulibaşei din Filiaşi a reuşit, într-un an de zile, să facă 50.000 de euro de pe urma fetelor pe care le-a obligat să facă trotuarul în Italia. Bărbatul avea un plan bine pus la punct, afişa un comportament de Don Juan, iar astfel reuşea să câştige încrederea tinerelor. Elena Cristina Drăghici, una dintre victime, a primit de la Dănuţ Constantin Constantin haine scumpe, parfumuri şi sume mari de bani. Potrivit rechizitoriului, minorele racolate proveneau din familii dezorganizate sau cu venituri mici.  În luna noiembrie, bărbatul a reuşit să treacă graniţa însoţit de o minoră. Odată ajuns în Germania, fiul bulibaşei din Filiaşi a luat legătura cu mai mulţi prieteni şi a încercat să o plaseze pe Elena la un centru SPA unde se practica prostituţia. „În momentul în care partea vătămată şi-a dat seama care este intenţia inculpatului, de a o plasa într-un bordel, a pus mâna pe telefon şi şi-a contactat fratele pentru a cere ajutor. I-a spus că a fost minţită, iar Giovani vrea să o ducă într-un club“, a spus Adrian Glugă, porcuror şef în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din Craiova.

Le-a cumpărat tăcerea poliţiştilor

Victima le-a povestit anchetatorilor, că fiul bulibaşei din Filiaşi, era prieten cu majoritatea poliţiştilor, iar mai tot timpul şi lor le făcea cadouri. De frică nu a depus de la  început plângere la poliţie, însă când nu a mai putut rezista, a rupt tăcerea. 

Tribunalul Dolj a decis pe data de 26 iunie să îl achite fiul bulibaşei din Filiaşi, dar şi pe prietenul acestuia. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.   
Dănuţ Constantin Constantin este cunoscut cu antecedente, el a  fost condamnat de Judecătoria Craiova în 1994 la doi ani închisoare pentru infracţiunea de furt.


Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”