Cum îi şantajează emoţional Cumpănaşu pe cei care nu sunt „cumpănaşi“: „M-a sunat mama plângând“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cumpănaşu, alături de mama sa şi soţii Măceşanu FOTO Facebook / Alexandru Cumpănaşu

Fostul candidat la prezidenţiale Alexandru Cumpănaşu face acuzaţii pe pagina de Facebook după ce a fost acuzat că ar fi minţit că are studii superioare şi a ajuns să fie angajat la SNSPA.

După ce a recunoscut că este cerecetat de DNA Constanţa pentru furnizare de date false într-un proiect cu fonduri europene derulat de SNSPA, Alexandru Cumpănaşu a cerut demisia lui Remus Pricopie, rectorul instituţiei.

"Rectorul SNSPA m-a angajat DIRECT, fără concurs deşi nu eram angajatul instituţiei. Prin urmare informaţiile prezentate în spaţiul public ca aş fi putut minţi despre studiile mele este ridicolă. Nu am dat examen şi nu a fost organizat niciodată un concurs pentru această poziţie. Aşadar sunt ridicole aceste afirmaţii. Nu a fost nici măcar un concurs de dosare cu prezentarea unor minime condiţii ce trebuiau îndeplinite pe site-ul instituţiei de către aplicant. Aşadar sa prezinţi ceva fals în raport cu ce? Unde? Cum? Examen oral nu, examen scris nu, concurs de dosare nu. RIDICOLUL ESTE ABSOLUT. Pur şi simplu SNSPA a întocmit un contract individual de munca şi atât. Mi s-au cerut CV şi diplomele de până la acel moment. Punct", a scris Alexandru Cumpănaşu pe pagina sa de Facebook. 

Mesajul a fost postat imediat după ce Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a afirmat că la angajare Cumpănaşu "a semnat olograf un document prin care certifică îndeplinirea condiţiilor legale de exercitare a responsabilităţilor specifice unui post de expert, nivel de încadrare studii superioare".

 "Consider ca AZI (luni, 11 noiembrie, n.r.) este momentul demisiei lui Pricopie de la SNSPA. Peste o săptămâna s-ar putea sa fie prea târziu. Atat pentru el cât şi pentru “camarila” lui din SNSPA. O părere pur personală...iar noul rector sa dispună un Audit la nivelul managementului SNSPA din ultimii ani", a reacţionat Cumpănaşu care şi-a încheiat postarea cu un post scriptum ameninţător: " Întreb şi eu ca un biet cetăţean: domnul Pricopie a locuit cumva mulţi ani in calitate de Rector deşi are un salariu uriaş intr-un apartament al RAAPS de 200 metri pătraţi? Acestea sunt destinate demnitarilor la chirii modice ce vin din afara Bucureştiului şi nu rectorilor şi familiilor lor... Doar întreb. Nu dau cu parul. Dacă este aşa o fi fost legal?".

Mesajele nu s-au oprit aici. "Vreau să le transmit TUTUROR jurnaliştilor şi şmecherilor din SISTEM că sunt foarte liniştit şi calm, dar nu voi UITA şi nu voi IERTA niciodată pe nimeni dintre cei care mi-au jignit familia sau au aruncat cu noroi în mine zilele acestea, pentru simplul motiv că nu am acceptat moartea Alexandrei. Nu pentru mine. Eu ştiu cu cine mă lupt şi mă lasă rece orice încercare de intimidare, însă din momentul în care MAMA mea care este SFÂNTĂ pentru mine m-a sunat plângând pentru că a văzut la TV neadevăruri şi exagerări despre copilul ei, îi VOI CALCA ÎN PICIOARE pe toţi cei care au prezentat eronat situaţia şi şmecherii SISTEMULUI.

Mama mea suferă de afecţiuni cardiace, fiind operată şi având stent, iar faptul că vreme de două zile a ascultat ştirile şi a văzut titlurile unor nenorociţi cum că fiul ei va face puşcărie este NEPERMIS! Cu atât mai mult cu cât la DNA, NU SUNT PUS SUB ACUZARE cum mulţi au prezentat situaţia în mod eronat, ci am calitatea de suspect adică suspiciuni care se verifică. Nu mai spun că un om este vinovat doar dacă este condamnat definitiv de o instanţă de judecată! Eu nu sunt BARNA sau alţi papagali de-ai lui care se sperie şi execută ce i se spune. Vom vedea cât de cinstit este fiecare din cei care m-au acuzat zilele astea!" a scris Cumpănaşu în dimineaţa zilei de marţi 12 decembrie.

Înainte de postarea de mai sus, Cumpănaşu a mai lansat o ameninţare: "Voi începe şi eu o serie de dezvăluiri despre "nunţile" unor jurnalişti, miniştri, politicieni, ONG-işti, magistraţi, oameni de afaceri, cu tot cu listele de invitaţi. Ţineţi-vă bine. Absurdul acestor situaţii vor conduce la nunţi doar cu mirii şi părinţii probabil".

Alexandru Cumpănaşu a avut, însă, şi un mesaj pentru cei care îl susţin. "Dragi cumpănaşi, vă iubesc enorm loialitatea şi devotamentul! Vă rog nu intraţi în jocul unora care se simt frustraţi".

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort