Criminal prins în Franţa şi adus în ţară după 3 ani. A ucis cu sânge rece doi bătrâni din Cerăt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi bătrâni au fost ucişi cu sânge rece în anul 2011

După trei ani, un individ periculos, care şi-a ucis doi vecini cu o violneţă ieşită din comun, a ajuns aseară în spate gratiilor. Ciprian Stan, în vârstă de 22 de ani, din comuna Cerăt, este acuzat de omor calificat şi tâlhărie. Dubla crimă a fost comisă în anul 2011.

Un bărbat de 82 de ani şi concubina sa, cu câţiva ani mai tânără, au fost găsiţi pe data de 17 octombrie 2011 cu gâtul tăiat. Ioana Chichea a fost găsită într-una din camere, iar bărbatul, Ştefan Ciucă, fusese târât în pivniţă. Victimele erau pur şi simplu măcelărite, iar toată casa era plină de sânge. Martorii povestesc că femeia avea patru lovituri de cuţit şi un ochis scos, iar bărbatul avea gâtul tăiat. Oamenii susţin că bătrânii au fost omorâţi pentru banii puşi la „saltea“.

Cei doi bătrâni au fost ucişi cu sânge rece de un vecin 

Criminalul a fugit din ţară 

Doljenaul  în vârstă de 22 de ani a fugit imediat din ţară imediat după comiterea dublului asasinat. Poliţiştii i-au dat de urmă în Franţa, iar colegii lor l-au prins pe suspect ţi l-au trimis în ţară. „Bărbatul a intrat în locuinţa bătrânilor cu intenţia de a sustrage bunuri şi sume de ban. A  fost surprins de victime, iar pentru a-şi asigura scăparea le-a aplicat mai multe lovituri cu un ciomag şi ulterior cu un cuţit, astfel sustrăgându-le şi suma de 10 000 lei“, a spus Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. 

Şi-a recunoscut fapta

Ciprian Stan s-a reîntors ieri la locul crimei, iar în faţa anchetatorilor a recunoscut absolut totul. Bărbatul a fost arestat şi este acuzat de omor calificat şi tâlhărie.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG