Craiovenii, învăţaţi să colecteze selectiv deşeurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câştigătorii concursurilor din campanie, premiaţi cu obiecte confecţionate din materiale reciclabile

Peste 5.000 de locuitori ai Băniei au primit informaţii despre trierea gunoiului înainte de a fi aruncat la pubele şi importanţa colectării selective, în perioada 10 – 16 octombrie 2011.

În mai puţin de o lună, de când au fost instalate în oraş pubelele colorate, pe hârtie, plastic, metal şi sticlă, s-au colectat mai bine de şase tone de deşeuri de ambalaje. Campania de promovare a colectării selective organizată de Eco-Rom Ambalaje, Primăria Craiova şi Salubritate SA, s-a desfăşurat atât în plină stradă, cât şi în online.

„Cel mai mult ne-au bucurat receptivitatea şi deschiderea craiovenilor faţă de colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje – fapte care se reflectă în cantităţile rezultate după aproape 3 săptămâni de la lansarea sistemului! A venit momentul Craiovei să devină unul dintre oraşele importante pe harta reciclării! Le mulţumim partenerilor noştri şi craiovenilor pentru sprijinul acordat şi îi invităm să colecteze selectiv în continuare!“ a declarat Lorita Constantinescu, Director de Comunicare şi Relaţii Publice Eco-Rom Ambalaje.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani