Craiovenii din cartierul Valea Roşie, „otrăviţi“ de un praf alb: „Eu şi toţi vecinii mei mâncăm praf la propriu“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta moară situată pe strada Caracal a intrat în demolare, iar oamenii din cartierul Valea Roşie susţin că de o săptămână sunt „otrăviţi“ de un praf alb.

Oamenii susţin că firma care se ocupă de demolarea clădirii nu respectă legea, iar ei in această cauză au de suferit. Locuitorii din cartierul Valea Roşie susţin că sunt expuşi prafului, iar de o săptămână nu mai au linişte. „Eu şi toţi vecinii mei mâncăm praf la propriu. Nu cred că în 2017 aşa se efectuează legal demolările. Se demolează haotic. Cel mai grav este că la 10 metri lângă clădirea în cauză se află căminul de nefamilişti. Măcar trebuia izolată clădirea cu ceva prelată specială pentru construcţii“, a declarat un craiovean care locuieşte în spatele morii care se demolează.

VIDEO

Craiovenii din cartierul Valea Roşie sunt deranjaţi de zgomot şi de praf    

Reprezentanţii Gărzii de Mediu susţin că firma care se ocupă cu demolarea fostei mori situate pe strada Caracal au toate actele în regulă. 

„În zona de ieşire, pe trotuar, le-am atras atenţia să ude (angajaţilor firmei care face demolarea) şi să ude şi roţile de la maşină. Din informaţiile pe care mi le-au dat, spun că vor folosi moluzul rezultat ca să se ridice pe el pentru a ajunge şi sus la clădire să demoleze, pentru că este înaltă. Firma care face lucrarea este firmă autorizată pentru demolări“, a declarat Gheorghe Călinoiu, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Dolj.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei