Craiova: Un copil a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut din tren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Micuţul în vârstă de trei ani a fost lăsat nesupravegheat de părinţi, iar în doar câteva minute s-a prăbuşit din tren. Băiatul a suferit leziuni maxilo-faciale şi este în stare foarte gravă.

Părinţii susţin, însă că nu au observat când băiatul a plecat de lângă ei. Şi-au dat seama că acesta este de negăsit, în momentul în care au ajuns la Filiaşi şi au vrut să coboare din tren. „A ieşit un pic pe culoar să se joace cu o fetiţă. Cel mai probabil atunci a căzut din tren. Noi ne-am dat seama că s-a întâmplat ceva , în momentul în care am ajuns la Filiai, acolo unde trebuia să coborâm. L-am căutat peste tot, după care am mers imediat la poliţie şi am anunţat dispariţia lui“, a spus Gheorghe Barbu, bunicul copilului.

A fost găsit într-o baltă de sânge

Antonio Barbu, de trei ani a căzut din trenul accelerat Timişoara –Cluj-Napoca. Impactul a fost atât de  puternic, încât băiatul a fost găsit de medici într-o baltă de sânge lângă şinele de cale ferată. „Are  o traumă maxilo-facială destul de severă, traumă craniană severă, cu fracturi la nivelul cotului drept şi al gleznei“ a declarat Alina Lupu, medic coordonator SMURD.

Poliţia a demarat o anchetă

„Noi trebuie să stabilim acum cu exactitate cum s-a produs tragicul accident. Copilul a căzut din tren la staţia Triaj din Craiova, iar familia a observat la Filiaşi că acesta este de negăsit. Cel mai probabil părinţii se vor alege cu dosar penal pentru neglijenţă“, a spus comisar şef  Ion Ţârdă, din cadrulPoliţiei Transporturi Feroviare.


Familia copilului a venit imediat la Spitalul Judeţean din Craiova şi a declarat, că micuţul este o fire mai agitată şi a plecat de lângă ei, fără să observe. „Noi nu ştim ce s-a întâmplat . Ne-am trezit la Filiaşi fără băiat. Cred că s-a dezechilibrat şi a căzut din tren. Ştim doar că este în stare gravă şi este lovit la cap“, a spus bunica lui Antonio.

Oamenii au declarat că, băiatul era într-o stare gravă şi au anunţat imediat poliţia.

Familia micuţului riscă să fie decăzută din drepturile părinteşti, dacă va fi găsită vinovată.    

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare