Craiova: Portret / Marian Bîcu, ultimul golgheter al Craiovei Maxima

A prins perioada de glorie a Universităţii ca jucător la tineret, făcând pasul la prima echipă după semifinala cu Benfica. A fost cel mai bun marcator al alb-albaştrilor în sezonul de adio al generaţiei Maxima.

S-a apucat de fotbal la 14 ani, la echipa din localitatea natală, Fulgerul Maglavit, care activa în campionatul judeţean.

Nu se gândea vreodată că va îmbrăca tricoul grupării fanion a Olteniei şi că va fi coechipier cu jucători emblematici ai naţionalei. Marian Bîcu a ajuns în 1981 la Universitatea Craiova, deţinătoarea la acea vreme a eventului campionat-cupă, şi a făcut parte din echipa de tineret, cu care a luat titlul în 1982 şi 1983.

Avea 21 de ani, juca atacant, dar nu avea cum să scoată din primul unsprezece fotbalişti precum Cămătaru, Geolgău sau Cîrţu. „Jucam mai mult la tineret în acea vreme, pentru că Universitatea avea fotbalişti foarte buni. Erau 11 la naţională, cu greu prindeai echipa“, îşi aminteşte Bîcu.

Acesta a făcut pasul la echipa mare a Ştiinţei la 28 mai 1983, într-un meci de acasă cu FC Bihor (scor 5-3), la puţin timp după ce Craiova ratase prezenţa în finala Cupei UEFA, în urma semifinalei cu Benfica (0-0 în Portugalia şi 1-1 în Bănie). Era perioada Maxima a formaţiei alb-albastre, care şi avea să rămână cea mai glorioasă din istoria clubului. Iar Marian Bîcu are şi el un loc aparte în această mare echipă.

A învins Monaco şi Galata

„În anii în care am jucat la Universitatea, în aproape 170 de meciuri am marcat vreo 60 de goluri“, susţine Bîcu, care a avut şi el momentele sale de glorie. Marian Bîcu s-a afirmat în meciurile din Cupa UEFA cu AS Monaco (3-0, un gol), Galatasaray (2-0, un gol) şi Dinamo Kiev (2-2), în ultimul reuşind „dubla“, şi a jucat la Craiova până în 1989.

A fost golgheterul echipei în campionatul 1985-1986, cu 25 de reuşite, fiind, practic, ultimul marcator al Craiovei Maxima, echipă care avea să se destrame după acel sezon. „Am participat şi la schimbul de generaţii, pentru că la echipă au ajuns, între timp, Săndoi, Gică Popescu, Pavel Badea şi ceilalţi. Dar am jucat mereu în cupele europene“, povesteşte Bîcu. 

După despărţirea de Universitatea, a ajuns la Jiul Petroşani, cu care a promovat în prima ligă. Şi aici şi-a demonstrat calităţile de golgheter. „Am marcat 32 de goluir în 60 de partide, iar în 1991 am fost al doilea golgheter al ţării, după Hanganu“, adaugă fostul fotbalist, care şi-a încheiat cariera în Israel, la Hapoel Beer-Sheva. Aici a jucat până în 1994, înscriind 20 de goluri în 80 de meciuri.

Ulterior, Marian Bîcu a îmbrăţişat cariera de antrenor, fiind mai întâi secundul lui Mitică Marcu la Electroputere, iar apoi principal la Electro, ElectroBere (a promovat-o în „B“), Dunărea Calafat, Armata Craiova şi Triumf Bârca (în prezent).

Întrebări şi răspunsuri   

Ai avut un model de fotbalist?

Da. L-am avut ca model pe Ilie Balaci. Şi am avut chiar onoarea să joc alături de el câteva meciuri, pentru că apoi s-a accidentat. Aşa am fost colegi de antrenament, dar eu mă refer doar la jocurile oficiale.

Care ar fi regretele carierei tale?

Două partide mi-au rămas în memorie şi pot spune că m-au marcat negativ. Finala de Cupa României din 1985, pierdută pe „23 August“ în faţa Stelei (scor 1-2, n.r.) şi eliminarea din turul III al Cupei UEFA, în 1984, după dubla cu Zelejnicear, 2-0 la Craiova şi 0-4 în Yugoslavia. Am fi ajuns atunci în primăvara europeană, în sferturile competiţiei.

Ce-i place
În afara fotbalului, Marian Bîcu este un împătimit al tenisului, sport pe care îl practică de aproape 20 de ani, la nivel de amatori. Participă la competiţiile de veterani şi la turneele Partener, unde îţi poţi alege singur nivelul la care joci.

Ce nu-i place
Neprofesionalismul fotbaliştilor români. „Drept dovadă că sunt din ce în ce mai mulţi jucători străini în campionatul intern, şi nu numai în prima ligă. Asta pentru că sunt mai serioşi decât românii“, susţine Bîcu.