Craiova: Portret / Marian Bîcu, ultimul golgheter al Craiovei Maxima

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A prins perioada de glorie a Universităţii ca jucător la tineret, făcând pasul la prima echipă după semifinala cu Benfica. A fost cel mai bun marcator al alb-albaştrilor în sezonul de adio al generaţiei Maxima.

S-a apucat de fotbal la 14 ani, la echipa din localitatea natală, Fulgerul Maglavit, care activa în campionatul judeţean.

Nu se gândea vreodată că va îmbrăca tricoul grupării fanion a Olteniei şi că va fi coechipier cu jucători emblematici ai naţionalei. Marian Bîcu a ajuns în 1981 la Universitatea Craiova, deţinătoarea la acea vreme a eventului campionat-cupă, şi a făcut parte din echipa de tineret, cu care a luat titlul în 1982 şi 1983.

Avea 21 de ani, juca atacant, dar nu avea cum să scoată din primul unsprezece fotbalişti precum Cămătaru, Geolgău sau Cîrţu. „Jucam mai mult la tineret în acea vreme, pentru că Universitatea avea fotbalişti foarte buni. Erau 11 la naţională, cu greu prindeai echipa“, îşi aminteşte Bîcu.

Acesta a făcut pasul la echipa mare a Ştiinţei la 28 mai 1983, într-un meci de acasă cu FC Bihor (scor 5-3), la puţin timp după ce Craiova ratase prezenţa în finala Cupei UEFA, în urma semifinalei cu Benfica (0-0 în Portugalia şi 1-1 în Bănie). Era perioada Maxima a formaţiei alb-albastre, care şi avea să rămână cea mai glorioasă din istoria clubului. Iar Marian Bîcu are şi el un loc aparte în această mare echipă.

A învins Monaco şi Galata

În anii în care am jucat la Universitatea, în aproape 170 de meciuri am marcat vreo 60 de goluri“, susţine Bîcu, care a avut şi el momentele sale de glorie. Marian Bîcu s-a afirmat în meciurile din Cupa UEFA cu AS Monaco (3-0, un gol), Galatasaray (2-0, un gol) şi Dinamo Kiev (2-2), în ultimul reuşind „dubla“, şi a jucat la Craiova până în 1989.

A fost golgheterul echipei în campionatul 1985-1986, cu 25 de reuşite, fiind, practic, ultimul marcator al Craiovei Maxima, echipă care avea să se destrame după acel sezon. „Am participat şi la schimbul de generaţii, pentru că la echipă au ajuns, între timp, Săndoi, Gică Popescu, Pavel Badea şi ceilalţi. Dar am jucat mereu în cupele europene“, povesteşte Bîcu. 

După despărţirea de Universitatea, a ajuns la Jiul Petroşani, cu care a promovat în prima ligă. Şi aici şi-a demonstrat calităţile de golgheter. „Am marcat 32 de goluir în 60 de partide, iar în 1991 am fost al doilea golgheter al ţării, după Hanganu“, adaugă fostul fotbalist, care şi-a încheiat cariera în Israel, la Hapoel Beer-Sheva. Aici a jucat până în 1994, înscriind 20 de goluri în 80 de meciuri.

Ulterior, Marian Bîcu a îmbrăţişat cariera de antrenor, fiind mai întâi secundul lui Mitică Marcu la Electroputere, iar apoi principal la Electro, ElectroBere (a promovat-o în „B“), Dunărea Calafat, Armata Craiova şi Triumf Bârca (în prezent).

Întrebări şi răspunsuri   

Ai avut un model de fotbalist?

Da. L-am avut ca model pe Ilie Balaci. Şi am avut chiar onoarea să joc alături de el câteva meciuri, pentru că apoi s-a accidentat. Aşa am fost colegi de antrenament, dar eu mă refer doar la jocurile oficiale.

Care ar fi regretele carierei tale?

Două partide mi-au rămas în memorie şi pot spune că m-au marcat negativ. Finala de Cupa României din 1985, pierdută pe „23 August“ în faţa Stelei (scor 1-2, n.r.) şi eliminarea din turul III al Cupei UEFA, în 1984, după dubla cu Zelejnicear, 2-0 la Craiova şi 0-4 în Yugoslavia. Am fi ajuns atunci în primăvara europeană, în sferturile competiţiei.

Ce-i place
În afara fotbalului, Marian Bîcu este un împătimit al tenisului, sport pe care îl practică de aproape 20 de ani, la nivel de amatori. Participă la competiţiile de veterani şi la turneele Partener, unde îţi poţi alege singur nivelul la care joci.

Ce nu-i place
Neprofesionalismul fotbaliştilor români. „Drept dovadă că sunt din ce în ce mai mulţi jucători străini în campionatul intern, şi nu numai în prima ligă. Asta pentru că sunt mai serioşi decât românii“, susţine Bîcu.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?