Craiova: Nepoata bătrânului bătut de un şmecher cu BMW: "Să te fereşti de omu rău în ceruri, tae"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fetiţa de 6 ani a mers ieri la mormântul acoperit de coroane al bunicului, pentru prima dată de când acesta a decedat, după ce a fost doborât la pământ de pumnii şoferului unui BMW .

Albertina Marina (6 ani) şi-a însoţit tatăl la Cimitirul Nord, pentru a aprinde o lumânare la crucea bunicului său.  Fetiţa nu vorbeşte despre ziua când Pavel Rentea (62 de ani) a fost snopit în bătaie de un conducător auto, nervos că pensionarul traversa strada prea încet.

Fata i-a cules chiar de lângă groapă un buchet de narcise sălbatice şi le-a aşezat în cana pe care bunicul i-a dat-o în dar, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. De la distanţă, a alergat către cruce, pe care a îmbrăţişat-o. Fata spune că “tae” a învăţat-o să citească şi să scrie câteva cuvinte, printre care şi numele bunicului, pe care l-a putut descifra cu uşurinţă.

Copila a încununat cu flori galbene crucea bunicului său.

Albertina nu a plâns. Tatăl său, Ionuţ Rentea, ne explică motivul pentru care fata sa nu pare foarte afectată din cauza tragediei. “I-am zis că tae este în cer şi că se uită la noi. Ea crede că buni doar s-a urcat deasupra norilor, ca să o vegheze”, ne-a mărturisit fiul lui Pavel Rentea. Timp de o oră, cât a stat la cimitir, fata s-a aşezat lângă placa mormântului şi i s-a adresat bunicului. “Să te fereşti de omu rău în ceruri, tae! Tati mi-a zis că acolo zboară îngeri cu inimă mare. Au aripi, ca să te apere. Să îi iubeşti, că au suflet bun”, vorbea micuţa, în timp ce aranja florile.

La 6 ani, Albertina a asistat la scene cumplite de violenţă fizică.

Părinţii fetei spun că au dus-o la psiholog, care le-a recomandat să nu aducă discuţia despre ziua când bunicul său a fost luat la pumni de tânărul care se afla la volanul BMW-ului, pentru că acest lucru i-ar putea declanşa tulburări emoţionale. “O să ne prezentăm peste trei luni la un alt control, ca să vedem cum decurg lucrurile. Momentan nu am observat semne de îngrijorare”, a adăugat băiatul lui Pavel Rentea.

Pavel Rentea (stânga jos) îşi iubea nepoţica mai mult decât orice pe lume.


Pavel Rentea, de 62 de ani (foto stânga sus), a încetat din viaţă în urmă cu două săptămâni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, la câteva ore după ce a fost lovit de un şofer din Craiova.

Cosmin Drăgan a bătut crunt un craiovean ajuns la vârsta bătrâneţii.

Cosmin Dragan, de 22 de ani (foto dreapta sus), era nervos că pietonul, care era însoţit de nepoţica de 9 ani, traversa strada prea încet. Tânărul a fugit de la locul incidentului, iar câteva ore mai târziu s-a predat poliţiştilor. Acesta a declarat anchetatorilor că cel care a început gâlceava a fost bătrânul. Craioveanul a fost arestat patru zile mai târziu şi a primit mandate de arestare pentru 29 de zile.

Află de AICI întregul dosar al bătăuşului cu BMW:

Călăul bătrânului, un bărbaş recidivis

Citeşte AICI cum s-a petrecut nenorocirea care a pus capăt zilelor unui om trecut de 60 de ani:

Bătut măr sub ochii nepoatei de şase ani, pentru că nu mergea grăbit pe stradă

Vezi înregistrarea care surprinde momentele de groază când un pensionar este luat la pumni de un student la Facultatea de Drept, care se afla la volanul unui BMW:

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!