Craiova :Îşi petrec vacanţa pe nisipul vecinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiovenii caută ofertele cele mai avantajoase

Oltenii nu renunţă nici anul acesta la concediile petrecute peste graniţă, unele oferte fiind de nerefuzat.

Agenţiile de turism din Bănie au pregătit oferte speciale pentru lunile de vară, printre destinaţii numărându-se Bulgaria, Turcia şi Grecia.
Tot mai mulţi craioveni spun că anul acesta au ales să îşi petreacă concediul departe de casă, acolo unde serviciile sunt mult mai bune decât la noi în ţară, iar portofelul nu se goleşte în câteva zile din cauza preţurilor exagerate.


Reprezentanţii agenţiilor de turism susţin că au clienţi care şi-au programat vacanţa de vară încă de la începutul anului. „Unii au vrut să fie siguri că mai prind un loc în Bulgaria, Grecia sau Turcia şi au plătit în avans vacanţa, încă din luna ianuarie. Preţurile pornesc de la 28 de euro pe zi de persoană, la un hotel de trei stele, cu all inclusive, la Nisipurile de Aur. Sunt şi persoane care nu se uită la bani şi aleg locuri exclusiviste pentru care scot din buzunar câteva mii de euro“, a explicat Daniela Beciu, de la agenţia Mapamond.

„Mai bine la alţii decât la noi“

Oltenii spun că, înainte să îşi aleagă destinaţia de vacanţă, studiază toate ofertele. „Vreau să plec cu familia, anul acesta, în Turcia. Nu avem foarte mulţi bani, aşa că doresc să găsesc o ofertă specială. Sunt convinsă că la începutul lunii august preţurile vor fi mult mai mici şi putem pleca liniştiţi şapte zile. Anul trecut am fost la Mangalia, la mare, şi nu ne-am simţit bine deloc. Mai bine la alţii decât la noi“, a povestit Miruna Toma (39 de ani).    

Majoritatea agenţiilor de turism din Craiova au oferte speciale atât în Bulgaria, cât şi pe vasele de croazieră. „Oamenii pot plăti de la patru euro pe noapte doar cazarea în Bulgaria. Anul acesta avem oferte de la 450 de euro pentru şapte nopţi pe Mediterana de Vest, care sunt la mare căutare, deşi am primit pachetul de câteva zile“, a spus Cristina Zavada, de la agenţia de turism Touropa.

Nicăieri nu-i ca în Bulgaria

Paragina din unele staţiuni de pe litoralul românesc, lipsa de profesionalism a personalului hotelier şi preţurile mari îi redirecţionează pe olteni spre alte destinaţii. „Patronii din staţiunile de la mare vor doar să facă bani, dar să nu investească nimic. Păi în Bulgaria, unde economia este mai la pământ ca la noi, s-au alocat fonduri pentru reabilitarea hotelurilor, iar condiţiile sunt de vis“, a spus Ionuţ Surcel. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete