Craiova: Elevii din Dolj, în competiţie la matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii doljeni s-au întrecut astăzi în calcule şi cifre

Aproape 250 de copii din clasele V – XII au participat astăzi la etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de matematică şi peste 300, tot în acelaşi timp, la alte două concursuri de profil, cel doljean şi Adolf  Haimovici.

Miza este faza pe ţară a Olimpiadei de Matematică, la care vor pleca 16 elevi de gimnaziu şi liceu. Gazdele competiţiilor au fost Liceul de Informatică Ştefan Odobleja şi Grupul Şcolar Electroputere. Mihnea Istrate şi Ovidiu Pârvu au părăsit Odobleja convinşi că au toate şansele să se califice pentru etapa următoare. Elevi într-a cincea la Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti, cei doi spun cu toată gura că le place matematica, iar subiectele de azi li s-au părut „cam uşoare pentru o fază judeţeană“. Nu de aceeaşi părere este profesorul Cristian Moanţă, care precizează că „de la an la an sunt mai grele, iar elevii care participă la olimpiadă mai puţini“.

Cei doi elevi consideră matematica frumoasă, pentru că îi ajută pe de o parte să aibă „o gândire avansată şi distributivă“ şi apoi este o materie ce necesită spirit de observaţie. Mihnea se visează programator în străinătate, iar Ovidiu profesor de matematică.

Haimovici şi doljean, concursuri de „încălzire“ pentru anul viitor

Nu la fel de dificile precum olimpiada, dar necesare pentru a cultiva spiritul competitiv şi a dezvolta gustul pentru studiul matematicii sunt şi concursurile găzduite astăzi de Grupul Şcolar Electroputere. La concursul doljean s-au întrecut liceenii  de la matematică – informatică, iar la „Adolf Haimovici“, concurs naţional de matematică aplicată, cei de la profilurile: real – specializarea ştiinţele naturii, tehnologic, economic şi teoretic.

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea