Craiova: Electroputere rămâne cel mai mare datornic privat din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania deţinută de Al Arrab Contracting Company are în continuare datorii de 113 milioane de lei la bugetul de stat, uzina craioveană menţinându-se astfel fruntaşă în topul datornicilor la stat din ţară.

În ciuda eforturilor pe care conducerea companiei susţine că le face pentru găsirea unor contracte care să menţină uzina pe linia de plutire, Electro nu a recuperat nici măcar o parte din datoriile istorice acumulate la buget. În schimb, o parte din activele neperformante ale uzinei au fost deja vândute companiei belgiene BelRom, cunoscut dezvoltator imobiliar, surse din piaţă spunând că tranzacţia a ajuns la 20 de milioane de euro. Aceasta a preluat două dintre halele uzinei Electro, acolo unde funcţionau altădată secţiile de Aparataj şi SAS, astăzi închise şi dezafectate. Halele nu vor fi dărâmate de belgieni ci vor fi folosite pentru a ridica viitorul centrul comercial Electroputere Shoping Center, pentru al cărui Plan Urbanistic Zonal firma K&S Electric Power Point din Brăila a cerut deja avizul Consiliului Local Craiova. Potrivit reprezentanţilor firmei, investiţia totală va fi de 45 de milioane de euro, iar în urma ei vor fi create peste 2.000 de locuri de muncă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului