Craiova: „Domnişoara Pogany”, amânată până la toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul în care Aurelia Balcica Măciucă revendică replica operei „Domnişoara Pogany” aparţinând marelui sculptor Constantin Brâncuşi va fi reluat după vacanţă judecătorească.

Consiliul Judeţean a anunţat că o nouă înfăţişare în dosarul privind revendicarea sculpturii aparţinând Muzeului de Artă din Bănie va avea loc pe 9 septembrie. Potrivit unei informări făcute de muzeu către administraţia judeţeană, pe 6 mai, la cea de-a cincea înfăţişare reclamanta a renunţat la contestarea semnăturii lui Octavian Moşescu, vânzătorul operei şi tatăl bucureştencei care revendică sculptură, şi nu a mai cerut expertiză grafologică pe actul de vânzare-cumpărare prezentat de Muzeul de Artă. Casa de avocatură care reprezintă Consiliul Judeţean a prezentat în instanţă câteva procese-verbale prin care dovedesc faptul că Moşescu mai vânduse lucrări de valoare, însă la preţuri derizorii. Din acestea rezultă că Moşescu a vândut lucrări de Luchian, Stoenescu, Ţuculescu sau Tonitza la preţuri cuprinse între 15.000 şi 50.000 de lei. Potrivit documentelor depuse la dosar, sculptura „Domnişoara Pogany” a fost cumpărată cu 70.000 de lei.
Muzeul de Artă a formulat în martie o plângere penală împotriva  reclamantei, acuzând-o pe aceasta că a depus la dosar un contract de vânzare-cumpărare fals.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”